Povestea zborului spre Viena, din care nu credeam ca mai scapam intregi

[image name=line]

Acum, la treizeci si de ani, daca m-ai intreba, ti-as raspunde ca ma consider o persoana (relativ) echilibrata. Ca nu fac excese, ca nu fac (des) fixatii pentru te mai miri ce. Ma conduc in mare dupa principiul “sa fie bine, ca sa nu fie rau”.

Cand eram mic si ma lasau ai mei peste vara la bunicii de la Campulung, pe plaiurile Muscelului, aveam dese derapaje … alimentare. Daca mi se punea pata sa mananc piure numai din fulgi de cartofi, pai o faceam zi si noapte pana mi se facea rau si nu mai puteam nici macar sa mai vad cutia de fulgi. La fel cu ciupercile. Dimineata ciuperci (champignioane), la pranz ciuperci. Iar seara? Evident, iarasi ciuperci! Le gaseam in gradinile vecinilor. Eram experti, impreuna cu sora mea.

“Pe astea le lasam sa mai creasca. Diseara vor fi numai bune. Pe astea le luam. Incep sa faca viermi.” 😛 Ajunsesem pana intr-acolo incat biata bunica-mea aproape ca nu mai iesea din casa de rusine ca ce-o zice lumea? Ca n-o avea tzatza Maria ce sa ne dea de mancare, de culegem in fiecare zi ciuperci. Intre noi fie vorba, mancare era din belsug. La fel si nebunie. La “cutiuta”.

Nu stiu cati dintre voi isi mai amintesc ca prin 2007, pe Baneasa, venea o cursa Sky Europe de la Viena. Niste avioane noi, frumoase, vopsite in rosu si albastru. Era epoca “romantica” a low-costului. Calatoreai cu bagaj de cala fara sa platesti suplimentar, nu riscai sa dai cate 5 sau 10 euro pentru fiecare suflare gresita in pregatirea zborului. Sper sa nu gresesc, dar parca primeai si o gustare la bord. Ce mai, era bine.

Si gratie acestei oportunitati care mi se ivea, excesele culinare din copilarie aveau sa se transfome incet, dar sigur, in supradoze de travel. O data la o luna, la o luna si jumatate, eram la Viena. Puteai sa refuzi un bilet de 20-30 de euro, la promotie? Era pacat sa-l lasi in sistem, sa-l cumpere altcineva. Mai cu seama ca intr-o ora si un pic, cat dura zborul pana in capitala Austriei, nu aveai timp sa ajungi nici pana la Predeal, cu masina.

Si uite asa am ajuns sa zbor de vreo 6-7 ori spre Viena. Erau momente cand mergeam de acolo mai departe cu autocarul la Bratislava sau la Praga. Ajunsesem sa stiu mai bine Viena decat Berceniul sau Drumul Taberei.

Avionul pe care il vezi in headerul articolului era aeronava “emblema” a companiei. Inmatriculata cu numarul OM-NGA. Urmau NGB, NGC, NGD, s.a.m.d. Era singurul avion branduit, singurul Sky Europe care avea ceva imprimat pe fuselaj. E vorba despre figura celui mai cunoscut fotomodel slovac – Adriana Sklenaříková, cunoscuta drept modelul cu cele mai lungi picioare din lume si sotia fostului mare fotbalist francez Christian Karembeu, pe care culmea, il cunoscuse tot intr-un avion.

Si desi am avut cam 12 segmente zburate cu ei, niciodata nu nimeream acea aeronava. Parca era prea de tot. Asta pana in aprilie 2008. Imi amintesc si acum ca era o dimineata racoroasa, dar insorita pe Baneasa. Era trecut de 8. Facusem, impreuna cu tatal meu, check-inul si asteptam linistiti sa aterizeze avionul de la Viena ca sa ne putem imbarca. Si ajunge cursa, cand, ce sa vezi!? “Duamna” Adriana, pe avion. 😛 Eram deja in al 9-lea cer. Ii explicam tatalui meu cum sunt inmatriculate aeronavele, cu care am zburat, cu care nu. El, nefiind entuziasmat din cale afara de aceste povesti, imi zice : “stai sa ajungem numa’ cu bine!”. Zburam spre Viena, urma sa stam o zi acolo, apoi plecam a doua zi tot cu Sky-ul la Copenhaga.

Toate bune si frumoase, se face imbarcarea, pleaca avionul la timp si ajungem cam la 10 minute de Viena. N-o sa uit nici acum ca stateam pe randul din stanga, imediat dupa iesirea de siguranta de la mijlocul avionului. Si se auzea un zgomot ciudat. Un bazait undeva sub noi. Ceva care incerca sa iasa si nu putea. Lesne de inteles ca era trenul de aterizare. Pret de 45 de minute am facut cercuri deasupra Lacului Neusiedl de langa Viena. Insotitoarele de bord ne spuneau ca traficul pe aeroportul din Viena este extrem de aglomerat la acea ora si ca nu avem permisiune de aterizare. Daca nu auzeam scremetele rotilor care se incapatanau sa iasa, exact sub mine, ziceam ca asa e. Deja ne luase ameteala. Vedeam numai albastrul cerului. Avionul zburand in cerc, in sensul acelor de ceasornic, aripa din stanga era cea ridicata. Dupa incercari repetate, timp in care imi faceam toate socoteliile cu viata, trenul de aterizare se deschide, iar avionul se incadreaza pe traiectoria de aterizare. Pe pista, masinile de pompieri se aliniasera cu girofarurile pornite. Zic, am dat de dracu! Ceva tot nu e in regula. Si coboara avionul, coboara, inca un pic, inca un pic si da cu noi de pamant de zici ca eu aterizam pentru prima data un avion. Problema e ca imediat dupa ce a atins pista, s-a simtit ca rotile din stanga trag tare intr-o parte, semn ca o defectiune tot fusese.

Era momentul acela in care simti ca ti se lipeste burta de sira spinarii din cauza spaimei trase, iar picioarele iti tremura mai ceva ca piftia. La bulivar birjar! La bulivar!

Si ca sa vezi ca Dumnezeu nu doarme, vine si a doua zi. Ora 11. Zborul spre Copenhaga. Ghiciti cu ce avion? Tot cu cel cu “gagica” pe el. Fir-ar al dracului de avion, ca io nu ma mai urc in el! Pai zbor de un an, nu l-am nimerit niciodata, iar acum imi face viata amara de 2 ori la interval de 24 de ore? Prea de tot.

Si recunosc ca nu m-am urcat niciodata mai speriat ca atunci intr-un avion. Numai ca zborul spre Copenhaga s-a dovedit a fi foarte linistit. Indurasem suficient. O sa continui povestea zilele viitoare, ca e musai sa va spun cum ne uitam ca mata-n calendar la automatele de bilete de transport in comun din aeroport si cum nimeni nu ne dadea bilete cu bani cash. Ajunsesesm in tara cardurilor. 🙂

 

P.S. Uitandu-ma pe Airfleets.net, vad ca avionul respectiv a ajuns acum in … Suedia. La Scandinavian Airlines. Tare mi-e ca povestea nu s-a terminat. Ca mai zbor o data cu el.

* Foto header: air-valid.co.uk

Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!