Portugalia LIVE (ziua 1). Din Lisabona spre Algarve, pe malul Atlanticului

January 20, 2015

[image name=line]

Pana acum, Portugalia nu imi spunea mare lucru. Poate si pentru ca aveam tendinta sa o compar de fiecare data cu vecina Spania, o tara mai mare, mai bogata – dar nu cu mult – si cu o limba groaznica. Si mereu iesea pe minus. Cat despre limba, nu imi sariti in cap, dar portugheza mi se pare ca face casa buna cu sapa si cu culturile agricole. 😛

O sa incerc in zilele care urmeaza sa fac un jurnal (aproape) LIVE al vacantei mele de o saptamana in Portugalia. Totul cu delay de o zi, ca nu am cum scrie in avans, fara sa vad. Desi era bine. 🙂

Asadar, luni dimineata am plecat de pe Otopeni, cu destinatia Lisabona. Avionul, un Airbus 319 al companiei TAP Portugal, aproape plin, semn ca romanii sunt interesati de aceasta destinatie.

Ora plecarii, aproape imposibila – 4.50. Partea buna e ca aterizezi la Lisabona la 7 dimineata si ai timp de o gramada de lucruri in ziua respectiva.

Aterizarea la Lisabona e interesanta, dar iti da si o senzatie ciudata. Aeroportul fiind situat chiar in oras, pe linia finala inainte de aterizare, ai impresia ca avionul va agata varful unui bloc sau al unei cladiri de birouri. Totul se succeda prin fata ochilor cu o viteza naucitoare. Mai condimentam cu cateva rafale de vant la aterizare si … am ajuns. Touch down aproape perfect.

Ajungem la control pasapoarte. Langa noi, la non-EU, “prietenii” din Angola, care venisera cu un avion al companiei nationale. Tin sa va spun ca nu am vazut niciodata atatia cetateni de culoare la un loc mai aranjati si cu figuri intelectuale. Parca erau scosi din cutie. Daca ma intreba cineva de Angola acum 2 saptamani ziceam ca e o tara nu din lumea a 3-a , ci a 4-a.

Acum inteleg de ce Cristina, prietena mea, imi spunea ca atunci cand lucra la Emirates, cand avea zbor de Angola primea una din cele mai mari diurne (300 USD). Pentru Lisabona se primeau 47 de euro, spre exemplu. Si ca in Angola a dat 25 de dolari pe o Coca Cola. Trebuie cercetat, pentru ca e ceva putred in … Angola.

In fine. Trecem de control. Aeroportul e nou si spatios. Luam bagajele si mergem sa ne enervam la biroul de rent-a-car. Pe scurt, mai platim inca vreo 175 de euro pentru nu stiu ce asigurari suplimentare, plinul de benzina si taxa de transponder. Asta e un mic dispozitiv lipit pe parbrizul masinii, care permite cititoarelor de pe autostrada sa te taxeze. La final, cand revii cu masina, se citeste transponderul si platesti taxele. Exista si zone pe autostrada unde se plateste “la mana”. Dar voi reveni altadata cu povestea amanuntita. Si cum dintr-un Audi diesel m-am trezit cu o puturosenie de Fiat Punto, pe benzina, motor de 1.2.

Drumul spre Algarve, pe coasta

Pentru a ajunge in sudul Portugaliei, ai cam 2 variante. Autostrada, cu 3 benzi, si foarte putine masini pe ea, pentru ca se plateste sau drumurile nationale, pe alocuri cu aspect de drumuri judetene. Am ales drumul national pentru ca merge pe langa coasta si doream sa vedem Oceanul cat mai repede. In mare, aceasta e ruta aleasa.

Ce am vazut de la Lisabona la Portimao (Algarve) nu poate fi usor reprodus in cuvinte. Cred ca in cei aproape 300 de kilometri pe care i-am facut, peisajul s-a schimbat de cel putin 15 ori. Este de necrezut cum treci de la zona de campie parlita de vant si de soare, la zone cu vegetatie montana, de la sol alb la sol portocaliu, exact ca zgura. La fiecare 15-20 de kilometri, ceva se schimba.

Dupa ce am trecut de Setubal, am ajuns pe langa un parc natural. Solul era alb, parca presarase cineva cenusa pe jos, iar copacii aveai impresia ca erau carbonizati de foc, dar totusi mai stateau in picioare. Imi imaginez ca asa e pe Luna. 😛

Nu mai trece mult timp si ajungem intr-o zona cu pamant rosu caramiziu. Cred ca asa e pe Marte.

Drumurile din Portugalia sunt exact ca cele din Romania. Gasesti portiuni foarte bune, unde asfaltul e de buna calitate, dar si gropi de nu stii daca mai iesi cu planetarele intregi. Si ei alearga cu masinile si depasesc riscant. Singura diferenta e ca daca un sofer iese de pe o strada perpendiculara pe directia ta de mers, si ma refer aici la drumul parcurs spre sud, nu iese cu jumatate botul masinii in calea ta. Are rabdare si asteapta sa treci. In rest sunt multe semafoare si sensuri giratorii, mai ales in Algarve.

Cat despre satele portugheze prin care am trecut, senzatia pe care multe mi-au lasat-o a fost de saracie. Casele sunt mici – multe dintre ele au numai parter – vopsite in culori deschise. Predomina albul si pastelurile. Sunt obitoare in combinatie cu lumina puternica a soarelui. Sunt zone in care parca esti in Mexic, la propriu nu la figurat, dar sunt si sate care seamana mult cu Santorini din Grecia – case bagate unele in altele pe un deal.

Si am vazut extrem de multe case abandonate sau de vanzare, dar intr-o strare avansata de degradare.

Primul loc unde am vazut Atlanticul este la Sines, un port industrial din vestul Portugaliei. Pe langa promenada cu foarte mult bun gust amenajata – pesemne era noua – am nimerit si intr-un port pescaresc 100% portughez. E prima oara cand vad pe viu custi cu grilaj pentru prinderea crabilor. Si daca tot aveam privelistea asta, era pacat sa nu facem si un mic picnic.

Urmatorul loc vizitat a fost Vila Nova de Milfontes – un loc iubit de surferi datorita valurilor mari pe care le face apa oceanului. Acolo am avut efectiv impresia ca am ajuns la capatul pamantului. Un sens giratoriu si hopaaa oceanul. Nu era nimeni pe plaja, asa tot ce se vedea erau urmele mele.

In fine, dupa o alta repriza sanatoasa de mers cu masina am ajuns si la Sagres, cel mai sud-vestic orasel al Europei. Privelistea nu mi s-a parut iesita din comun. In schimb, impresioneaza zgomotul pe care il fac valurile cand se sparg de stanci. La Sagres este si o fortareata. Cu 3 euro intri in ea, ca sa vezi o biserica si un shop. Nu merita deloc!