zapada-bucuresti

Prognoza weekend 6-8 februarie. Incepe sa viscoleasca, inclusiv in Capitala

[image name=line]

Iarna revine in Romania, in perioada urmatoare, cu ninsori si temperaturi din ce in ce mai scazute. Cel mai probabil, incepand de luni, in Maramures, Transilvania, Oltenia, jumatatea de vest a Munteniei si in zonele montane, noptile si diminetile vor deveni geroase, iar o crestere de temperatura ar urma, in a doua parte a saptamanii viitoare.

La noapte (joi / vineri) si vineri, va ninge in cea mai mare parte a Moldovei, jumatatea de est a Transilvaniei si la munte, dar si in zona deluroasa a Olteniei, a Munteniei si Delta Dunarii.

De vineri seara, ninsorile se vor extinde ca arie; in jumatatea de sud a tarii, unde vor continua sambata, vor deveni  frecvente, se va depune strat de zapada si mai mare de 15…20 cm si va viscoli, vantul urmand sa sufle destul de tare. De altfel, vantul va avea intensificari, in sud si in sud-est, inclusiv in Capitala, chiar de vineri. Vant va fi si la munte, mai intens in zona inalta, unde riscul de avalanse va fi din ce in ce mai mare.

Dupa acest episod de viscol, care pentru luna februarie este cat se poate de normal, mai vin si alte ninsori, de duminica incepand, in interiorul arcului carpatic si la munte, apoi si in celelalte regiuni, iar de luni sau mai degraba de marti, acestea vor fi mai prezente in jumatatea de rasarit a tarii, timp in care, in sudul Moldovei, Baragan si Dobrogea, va fi din nou vant si viscol.

 

Text : Romica Jurca – meteorolog ANM

Travel Designer & TV Presenter. Ponturi de calatorie pentru oameni ca tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *