De ce sunt stinse luminile in avion la decolare si aterizare
E seara. Ai ajuns la aeroport, te-ai imbarcat si te apuci ca tot omul sa rasfoiesti ziarele luate in fuga de pe raftul amplasat la urcarea in avion. Numai ca ce sa vezi. “Desteapta” aia de stewardesa face instructajul, se mai fataie putin, dupa care stinge lumina la bord pentru decolare. Mama, mama, special o face! Sa nu mai poti tu sa citesti.
Nu trece o secunda si cel mai “umblat” dintre pasageri isi aprinde lampa de deasupra capului. Urmeaza cel de langa el si tot asa, pana cand cabina aproape ca se lumineaza la loc. Un obicei foarte prost.
Stimate pasager avid de “cunoastere” (care nu “rezisti” 5 minute fara sa citesti), crezi ca daca in avion trebuia sa fie o baie de lumina la decolare, iti mai stingea cineva becurile? Iti spun eu ca nu. Ba chiar mai puneau si doua reflectoare ca sa te simti in centrul atentiei.
Stingerea luminilor la decolare si la aterizare este o masura de siguranta. Este bine ca ochiul sa fie obisnuit cu lumina putina (daca afara este intuneric), pentru ca daca Doamne fereste se intampla ceva rau, cade lumina de tot in avion si urmeaza o evacuare de urgenta, sa nu “orbecai” pana cand ochii tai se vor acomoda. Cele aproximativ 30 de secunde care iti sunt necesare, pot face diferenta intre viata si moarte.
Mai gandeste-te ca pe podeaua avionului sunt niste benzi fluorescente care ajuta la evacuarea de urgenta in caz de pericol, iar semnele care marcheaza EXIT-urile se vad mai bine pe intuneric. Si daca zbori ziua, luminile sunt tot stinse, pentru a avea in cabina lumina naturala.
Statistic vorbind, cele mai multe accidente aviatice se produc la decolare si la aterizare, nu atunci cand avionul zboara la altitudinea de croaziera. Asa ca ai “grija” de ochii tai. Nu stii cand o sa ai nevoie de ei.
Leave a Reply