Doha Desert Safari. Cum arata o zi cu jeep-urile in desertul din Qatar

E putin trecut de ora 14. In lobby-ul hotelului intra doi barbati bine facuti, imbracati in dishdasha (acea camasa lunga, alba, purtata de barbati in zona araba). Am venit sa va luam! Sigur pe noi ne cautati? Pai nu sunteti din Romania? Ba da. Deci am venit bine! Suntem X si Y (nu ma pune sa-mi amintesc numele lor) si suntem ghizii/soferii vostri in excursia de astazi. Haideti in masini!

Si asa incepe aventura prin desert – dune bashing, in limbaj de specialitate. Safari-ul in desert este de departe cea mai tare experienta traita in Qatar. Imagineaza-ti ca esti luat direct de la hotel cu masini de teren Toyota Land Cruiser, adaptate si rasadaptate conditiilor vitrege din desert. Dupa un drum de aproape o ora spre sudul Qatar-ului, timp berechet sa ne minunam de metroul care se construieste taman in desert, de rafinaria care se intinde pe cativa kilometri buni (te plictisesti cat mergi pe langa ea), ajungem la un sens giratoriu si … surpriza. In fata nu mai e asfalt. E practic intrarea in desert.

 

Zona de dezumflare a cauciucurilor

Zeci, chiar sute de masini de teren, sunt oprite intr-o parcare cu marcaje imaginare. Suntem in Deflating post of Sealine – zona unde se dezumfla cauciucurile. Nu rade, ca nu vine vecinul de la 3 sa iti scoata ventilurile de la roti de ciuda ca din nou i-ai ocupat locul de parcare, care oricum nu este al lui.

Pentru a merge bine in desert, anvelopele masinilor trebuie dezumflate pana ajung la o anumita presiune. Asa ca fiecare sofer incepe sa scoata cu ajutorul unei mici sule metalice aerul din roti. Mai pune manometrul pentru a masura presiunea, mai da drumul la aer. Si tot asa, pana aerul ajunge la nu stiu cate atmosfere. In tot acest timp, turistii sunt serviti cu un paharel de ceai cald indulcit sau de karak (ceai cu condimente si lapte). Cine vrea, poate, contracost, sa faca o tura cu camila. Cine nu, e tot cu gandul la ce are sa urmeze. La cate povesti am auzit despre safari – ca te zdruncina, ca ti se face rau, ca e periculos – traiam o mica harababura emotionala.

 

Dune bashing in desert

Odata masinile puse la punct, pornim la drum. 3 intr-o masina, alti 4 in cealalata. Plus soferii. Senzatia aceea ca nu stii la ce sa te astepti iti macina putin stomacul. 60 pe ora, 70, 80, 90, suta! Masina parca pluteste pe nisipul batatorit. Primele “scheme” sunt derapajele controlate. Miscare scurta stanga-dreapta a volanului, cat sa-i imprime fundului masinii putin balans. Vin primele dune adevarate, acoperite cu nisip afanat. Ai doua variante – ori urmaresti coama dunelor, ori mergi cu viteza intr-un derapaj controlat mai jos de coama. Imagineaza-ti cum ai merge pe peretii unei caldari. Daca ai facut o greseala, te-ai dus in hau. Totusi, se vad la soferii nostri cei 10 ani de condus in desert. Cea mai mare greseala pe care o fac turistii cand merg pe cont propriu in desert este ca se aventureaza fara a avea experienta necesara. Si va spun, ca e foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa faci ce fac soferii locului. Si uite asa se mai da unul peste cap, mai gasesti cate o bara cazuta prin nisip sau un far facut tandari.

In desert, masina nu te zdruncina asa cum te vor speria multi din cei care au incercat deja aceasta experienta. Daca ai probleme cu raul de masina, eu zic sa stai in fata. Si tot in fata, daca vrei sa ai pozitie buna de filmare. Daca sunt doua sau mai multe masini in grup, nu sta in prima. E mai bine sa ai o masina in fata pentru a avea ce sa filmezi si pentru a sti ce urmeaza.

Soferii locali incearca sa se dea si un pic mari, mai ales daca au si fete in masina. Cu toate acestea am remarcat faptul ca nu isi asuma riscuri inutile. Din cand in cand mai opresc pentru poze sau demonstratii de virtozitate. Cand am ajuns la mare spre exemplu, soferul celeilalte masini a coborat o panta de 30-40 de grade. Al nostru s-a impotmolit in nisip.

Traseul urmat de masini este pana la Inland Sea Beach, la mai putin de 2 kilometri de granita cu Arabia Saudita. Practic peste apa (o mica stramtoare), in departare, e deja o alta tara.

 

La gratar pe malul marii

De la granita cu Arabia Saudita facem cale intoarsa. In cel mult 3 sferturi, afara va fi bezna. Moment perfect pentru a imortaliza apusul – un soare de un rosu aprins, cum rar mi-a fost dat sa vad.

Penultima oprire de pe traseu este pe malul marii, intr-o tabara special amenajata in desert. Un loc gen Vama Veche, cu cateva corturi cu covoare si perne pe jos, un cort cu mese si un fileu de volei care separa doua echipe de soldati americani, pesemne cantonati in zona. Toata lumea se simte bine, iar lada frigorifica burdusita pana la refuz cu bauturi racoritoare e o adevarata binecuvantare. Bere n-aveau, oricat am cautat.

Ideea acestui stop este simpla. Cine vrea sa stea la un foc de tabara in asteptarea mesei o poate face. Altii fac baie. Eu si cu colegii motaim. O stare incredibila de liniste si relaxare la cele 24-25 de grade de afara.

Miroase a gratar. Si deja am pierdut lupta cu foamea. Dupa mai bine de un ceas de la sosirea in tabara, ca la un semn toata lumea se incoloneaza ca la popota unitatii. Iti iei o farfurie, iti pui singur humus, salata, orez si alte aperitive, apoi ajungi in fata “boss-ului” care imparte gratarul – pui, miel, vita si niste crenwursti pentru vegani. Zic asta pentru ca nu cred ca au vazut urma de carne acei hot-dogi pricajiti. In schimb, restul mancarurilor sunt bune.

 

Drumul spre casa

Dupa cele 3 sferturi de ora petrecute la masa, ne suim in masini si o luam spre Doha. Fiind noapte afara, nimeni nu mai face giumbuslucuri cu masina. Totusi se merge tare (pana in 120 km/ora). Ziua, am avut portiuni unde am mers si cu 130-140 km/ora. Odata reveniti la asfalt, urmeaza ultima pauza – de umflare a cauciucurilor – apoi drumul spre hotel, la care ajungem la ora 21. Deci 7 ore in cap a durat toata aventura, pe care sunt sigur ca o voi repeta cand voi ajunge in alta tara desertica. E pur si simplu amazing!