Masca, satul pierdut din Tenerife. Al doilea loc ca frumusete de pe insula

Prima zi plina a sederii noastre in Tenerife a fost impartita intre plaja si o excursie in cel mai izolat sat de pe insula, Masca.

Povestea locului e fascinanta. Istoria spune ca acest sat situat in mijloc ul muntilor Teno, in zona Buenavista de Norte nu a fost atacat niciodata de pirati. Ghici de ce? Pentru ca aici veneau baietii cu ochiul bandajat sa isi adaposteasca bunurile agonisite, cum altfel, decat prin munca cinstita. Mai bine zis o ciordeala fireasca – te atacau pe mare si iti cereau tot ce aveai la indemana, iar daca te opuneai, te luau putin la scarmanat.

Ca sa ajungi in satul Masca trebuie sa urmezi drumul nu ingust, ci foarte ingust, care porneste din Santiago del Teide. Este un soi de Transfagarasan in miniatura, cu mentiunea ca peisajul este mult mai dramatic, nu e atat de open space drumul. Cum te uiti in jos cum vezi un imens hau. Si uite asa, pe drumul acesta pe care incap fix doua masini (in zona sa larga), care aproape isi sterg oglinzile retrovizoare la intalnire, trebuie sa urci cei 5 kilometri spre Masca. Iar daca ai si un Opel Corsa cu motor de 60 CP pe benzina in dotare, drumul devine o adevarata aventura. Imaginati-va ca ii dadeam a doua si aproape se ineca motorul, reveneam in viteza intai, acceleratie puternica – asta daca nu venea curba si trebuia sa ma mai domolesc – iar a doua, 5 secunde in aceasta viteza si din nou retrogradare. Iti dau un pont care functioneaza de minune. Ia-te dupa cineva care merge in fata ta. E cel mai bun deschizator de drum. Vezi din reactiile lui cand vine masina din fata si cand nu. Partea cea mai trista e cand te intalnesti cu autobuzul, ca loc pentru amandoi nu este si trebuie sa gasesti un refugiu lateral (exista zone largite in lateralul soselei pentru a se putea trece). Si ca sa nu uit, drumul a fost deschis in 1991. Pana atunci, satul era aproape izolat (acces doar pe mare + 3 ceasuri de urcat pe jos).

Dar sa revenim la sat, ca doar nu suntem ingineri la drumuri. Masca este situat taman in mijlocul unor formatiuni muntoase vulcanice (exact ca niste cioturi negre care rasar din pamant). Citeam pe Wikipedia ca satul mai avea in 2013 fix 99 de locuitori. Se prea poate sa mai fi murit dintre ei, sa se mai fi mutat, etc. Cert e ca unii  cei care mai locuiesc astazi in zona, se ocupa de cele 3 restaurante turistice si mici magazine de suveniruri. Cert e ca la 18:45, cand am ajuns noi sus, se trageau gratiile la ultimul boutique de maruntisuri. Ziua era pe terminate, iar in sat liniste totala. Nu cred ca am vazut 2 localnici. Sigur era o femeie care cernea tacticoasa niste seminte si un domn intr-un tufis. Ca era localnic, ca era turist care voia sa intre la toaleta in afara orelor de program, nu stiu sa va spun.

Satul este construit in trepte. Imediat sub zona in care ajungi este piata centrala, cu o bisericuta in care incap maxim 80 de persoane, o mica piateta, un arbore secular si niste restaurante care servesc preparate din Canare. Inteleg ca era locul unde se intalnea seara comunitatea locala la un pahar de vorba. Apoi cobori catre manunchiul de case si dintr-o data, satul se termina intr-o stanca. Iar dupa vegetatie ai zice ca esti in Mexic, nicidecum in mijlocul oceanului – plamieri, cactusi peste tot

Spre Masca este unul dintre cele mai apreciate trasee de hiking din lume. Poti sa ajungi la Masca si pe mare, cu vaporasul pana in golf, apoi pe jos (3-4 ore). Exista persoane care merg cu taxiul pana sus, apoi coboara spre mare si iau vaporasul spre Los Gigantes. Tot ce te intereseaza in acest sens gasesti pe pagina Masca Express (vezi link). Exista si curse regulate de autobuz pana la Masca.

In concluzie, daca vrei sa te bucuri de liniste si sa nu dai nas in nas cu hoardele de turisti, iti recomand sa mergi pe seara, dupa inchiderea programului (ora 18:00 vara). Problema e ca nici prea tarziu, pentru ca pe la 19:15 soarele se ascunde dupa muntii inalti si nu mai e atat de placut. Va las sa trageti singuri concluziile din poze. Fug la plaja!