8 ponturi de travel de care sa tii cont in 2018
Turismul este intr-o dinamica fantastica in ultima perioada. Ma uitam zilele trecute pe un studiu realizat de un tour operator spaniol, care arata cum se schimba de la an la an preferintele oamenilor in materie de turism. Iar trendurile sunt usor de identificat si in comportamentul vostru de consum sau al apropiatilor.
S-au cam dus zilele in care plecam doua saptamani in concediu vara si o saptamana iarna. Creste numarul de city-break-uri, suntem in cautare de experiente deosebite, incepem sa nu mai fim atat de sensibili la pret, iar 9 din 10 turisti posteaza pe retelele de socializare fotografii si filmulete din vacantele lor.
Cu alte cuvinte preferam vacante mai rapide (3-5 zile), dar mai concentrate. Preferam calitatea in detrimentul cantitatii. In loc sa vizitam 12 muzee intr-un oras, preferam (daca bugetul permite) sa facem un zbor panoramic cu elicopterul si sa luam micul dejun pe malul marii. Repet cuvantul cheie – experiente. Si sunt sigur ca aceasta directie se va accentua si mai mult in 2018.
Nu sunt oracolul din Balcesti, si nici macar Baba Vanga, sa va spun in ce directie o vor lua lucrurile in acest an. Dar cateva sfaturi despre cum sa va organizati vacantele cred ca imi ingaduiti sa va dau.
Zboruri Open Jaw
Incearca sa faci mai multe city-break-uri extinse in acest an. Fie ca stai 2 nopti la destinatie, fie ca stai 4, biletele de avion tot trebuie platite. Daca programul de la serviciu iti permite, incearca sa iti iei 2-3 zile de concediu, legate de un week-end si viziteaza 2 orase/zone. Pleci joi, sa spunem, si te intorci luni seara. Poti zbura din orasul A in B si sa revii din C in A. Intre B si C te poti deplasa cu trenul, autocarul sau chiar cu … avionul. Una e sa zbori Bucuresti – Barcelona si retur, apoi Bucuresti – Valencia si retur. Asa zbori la Barcelona, vizitezi, iei un tren spre Valencia si te reintorci de acolo la Bucuresti.
Am explicat pe larg intr-un articol anterior (link) ce sunt zborurile open jaw si cum le gasesti.
Curse noi in 2018
Am tot anuntat aici pe blog, in anul ce tocmai s-a incheiat, ce curse se (re)deschid anul viitor. Si nu ar fi rau sa tineti cont de ele in organizarea vacantelor.
Din martie 2018 vom avea din nou cursa directa Bucuresti – Ljublijana (Slovenia). Zborurile vor fi operate de 4 ori pe saptamana (luni, marti, joi, duminica) de compania slovena Adria Airways, cu aeronave Saab 2000 cu 50 de locuri.
Din aprilie 2018 (link), Wizz Air introduce zboruri directe din Bucuresti catre Nisa (Coasta de Azur) si catre Göteborg, oras din vestul Suediei. Stabilindu-ti baza in Nisa, poti face excursii de o zi in orase aflate la cel mult 30 de minute de mers cu trenul – Cannes, Antibes, Monte Carlo, Eze, Villefranche-sur-Mer, etc. Zona e splendida. In momentul de fata Blue Air si TAROM zboara direct la Nisa. Iar din Göteborg, care este un oras superb si foarte vibrant, poti ajunge rapid cu trenul la Oslo, spre exemplu. Apropo de zborurile open jaw. Bucuresti – Goteborg, apoi Oslo – Bucuresti.
Iar in vara vor incepe zborurile directe spre Canada, operate de Air Canaga Rouge (link). Poate fi si aceasta o alternativa de vacanta, mai ales daca tinem cont de faptul ca vizele de Canada au fost eliminate pentru ai nostri.
Tot mai ieftin catre SUA
Continua sa scada preturile curselor spre Statele Unite. Daca acum un an gaseai cu greu un bilet mai ieftin de 500 de euro catre Miami, New York sau Los Angeles, acum, in plaja 450-480 de euro, sunt 3-5 companii care zboara catre aceste destinatii. Unele dintre ele chiar cu Airbus 380, cel mai mare avion de pasageri din lume.
Alerte de tarif
Nu uitati de price alert-uri (link)! Aproape toate site-urile care te ajuta sa gasesti bilete de avion, au aceasta optiune. Spui unde vrei sa mergi, eventual perioada, care este suma maxima pe care ai plati-o pentru un bilet catre destinatia respectiva si iti introduci adresa de email. Atunci cand in sistem apare un pret mai mic de x euro, vei primi un email cu alerta de pret. In felul acesta nu trebuie sa mai stai zilnic cu ochii pe tarife.
Flexibilitate
Acesta ar trebui sa fie scopul principal pentru care calatorim, sa vedem mereu noi destinatii. Chiar daca pe anumite destinatii biletele de avion sunt foarte scumpe (din varii motive), de multe ori exista posibilitatea unor mici artificii. Poti zbura intr-un alt oras aflat la 100-200 de kilometri distanta, iar de acolo sa iei trenul sau autocarul.
Si sa dau si un exemplu. Cautati de curiozitate cat costa un zbor Bucuresti – Berna (Elvetia). Pe langa faptul ca e nevoie de cel putin o escala, o sa vedeti ca preturile sunt de 1500-1800 de euro (link exemplu). Pai nu mai bine zbori cu 20-30 de euro la Milano, iar de acolo iei trenul 3 ore pana la Berna? Costa de la 29 de euro in sus pentru un segment.
Calatorii in afara sezonului
In momentul in care stabilesti ca vrei sa vizitezi un anumit colt de lume, trebuie sa stii exact de ce te duci acolo. Sa stai numai la plaja, sa te plimbi cu bicicleta, sa te dai cu placa pe nisip, sa vezi aurora boreala, sa te bucuri de mancarea locala, etc. Sunt sute de motive, voi le stiti mai bine.
Si tot la fel de bine stiti ca cei mai multi oameni calatoresc in iulie si august, cand obisnuiesc sa isi ia concediul de vara. Daca tragi putin mai spre sfarsitul primaverii o bucata de concediu (luna mai), te poti bucura de o saptamana de vis in Sardinia, spre exemplu. Nu e scump, nu e aglomerat, iar apa e aproape buna de baie (am fost acum 2 ani in mai si a fost perfect).
Exista numeroase site-uri care iti arata cand e cea mai buna vreme ca sa mergi intr-o destinatie, gen BestTimeToVisit.com.
Destinatii pentru 2018
Creste acum cererea si pentru Islanda, iar tarile nordice sunt tot mai vizitate de turistii romani, gratie legaturilor low-cost existente – Malmö, Copenhaga, Oslo, Stockholm, Helsinki, Göteborg.
Va recomand sa mergeti si in insulele europene din Oceanul Atlantic, daca nu ati facut-o pana acum. Madeira este superba, mai ales la mijlocul primaverii cand totul este inflorit. Nu e neaparat o destinatie de plaja, ci de plimbari in natura si mancare senzational de gustoasa. Eu am trecut deja pe lista o deplasare in Azore, un alt grup de insule care apartin de Portugalia. Acolo peisajul este mult mai salbatic. Apoi sunt Insulele Canare (Gran Canaria, Tenerife, Lanzarote, Fuerteventura, etc), o destinatie abordabila 12 din 12 luni.
Pentru tarile baltice vad ca nu li s-a prea deschis deocamdata apetitul turistilor romani, poate si din cauza faptului ca biletele de avion sunt relativ scumpe si nu exista curse directe low-cost. Dar chiar daca dai mai mult pe biletul de avion, cazarea este la preturi avantajoase si recuperezi pe partea cealalta. Exista optiunea sa zbori la Helsinki, sa treci cu ferry-boat-ul la Tallinn, iar de acolo cu autocar spre Riga si Vilnius.
Doha (link) este un oras pe care tot mai multi oameni il vad si il apreciaza. Cand am fost eu, acum doi ani, era nevoie de viza si era putin mai complicat. Acum, chiar daca ai o escala de cateva ore, ai timp sa ajungi in Doha, mai ales ca aeroportul este chiar in oras. Nu ocoliti Doha, o sa va placa.
Vacanta cu trenul
Anul acesta am calatorit destul de mult cu trenul in locurile unde am ajuns. Si ma bate gandul sa fac in vara o saptamana numai cu trenul. Nu am aceeasi flexibilitate pe care o am cu masina, dar si sa stau toata ziua sa nu pot bea o bere la 30 de grade nu-mi mai convine, doar sunt in vacanta, nu la dieta.
Exista pass-uri Interrail valabile 1,2, 3, 4, 6, 8, etc zile in care poti calatori nelimitat cu trenul intr-o tara, un grup de tari sau in toata Europa. Iata un exemplu – pass-ul valabil in tarile Benelux (link). 3 zile – 105 euro, 6 zile – 164 de euro, 8 zile – 198 de euro. Si vezi tot ce se poate vedea, mai ales ca legaturile sunt foarte bune.
In incheiere va doresc sa aveti un 2018 plin de calatorii. Cu ele ramanem dupa ani si ani, nu cu masini, nu cu cine si haine extravagante. Spor la rezervat! Si urmariti-ma pe @jurcca (contul de Instagram) si pe pagina de Facebook pentru ce are sa urmeze.
11 Comments
-
Mihai
Excelenta incheierea. Legat de tarile baltice, exact asa mi-am rezervat pentru anul acesta, doar ca am mai adaugat si o vizita de cateva ore in Oslo dupa Vilnius cu o cursa Norwegian, iar de acolo ma intorc la București
-
Natalie
Ljublijana este un oras superb, perfect pentru city break. Preturi foarte mici la cafenele, restaurante, foarte curat si cu un aer chic, oameni civilizati, nu auzi o voce ridicata, totul e perfect, ca intr-o utopie 🙂 Ma bucur mult ca se introduce zbor direct, eu am zburat cu Air Serbia, escala in Belgrad, cu avion cu elice…?
-
Florica Molnar
Mulțumim frumos pentru sugestii, îmi vor fi de folos! Înainte de câte o călătorie am luat obiceiul să consult acest site.
-
Dorina
Multumim pentru sfaturi si idei!
Tare util articolul, mi-ar plăcea să aplic ceea ce am citit aici. Dar si mai mult mi ar plăcea daca ne-ati invita (contracost) sa călătorim impreuna cu dv ca organizator de grup. -
Cosmin M.
Super tips uri! Anul acesta am facut un tur de 2 saptamani in Italia si am ales sa ma deplasez doar cu trenul (ideea mi ai dat o tu in urma cu cativa ani 🙂 ). Pe viitor vreau sa fac si un city break Milano-Lugano (zbor ieftin spre Milano). Si da, anul acesta ajung in Copenhaga-Malmo, pentru prima oara in nord.
Mult succes in continuare! -
Ligia
Interesan articol. daca pot sa imi las si eu amprenta cu un pont. Vizeaza tarile Baltice. Blu aire are zboruri spre Oslo la 81 euro dus/intors. De la Oslo la Tallin ferry circula , aprox. din 2 in 2 ore, si traversarea este 40 euro. In talin hotelurile sunt foarte ieftine.
-
George
Buna observatia Dorinei, cred ca se poate aduna lejer un grup…
-
Laura
Buna! Ziceai de zboruri ieftine spre LA din vara…care sunt companiile care opereaza din Bucuresti? Multumesc
Mirela
Interesant si util articol, multumim 🙂