7 zile in Bahamas. Ce am vazut, unde am stat, cum ne-am organizat
Cand eram mic si ne rupeam genunchii in spatele blocului, ca toti copiii, aveam cateva vorbe. Cand pornea o discutie care implica jucarii, bani, sau alte bunuri numarabile, din dorinta de a fi mai cu mot fata de amicul de joaca, trebuia sa ii explici ca tu ai un milion de miliarde de catralioane si de catraliarde. Plusa si el, plusai si tu, iar discutia ramanea ca in tren. Ca nu stiam care numar e mai mare. Iar cand povesteam pe unde or sa ne duca parintii in vacanta, si minteam de ne crestea nasul mai ceva ca lui Pinocchio, intr-un final spuneam Bahamas. Pentru noi Bahamas era absolutul. Capatul lumii. Fin del mundo. Mai departe de Bahamas nu mai exista nimic.
Si uite ca ce le povesteam prietenilor mei de joaca, mi s-a intamplat la finalul anului trecut. 7 zile in Bahamas si niste experiente de care o sa-mi aduc aminte si la 90 de ani, daca oi prinde eu varsta asta.
It’s Better in The Bahamas
Multa vreme, neacordand o atentie sporita micilor pete de pamant (sute de insule) presarate in Oceanul Atlantic, aveam impresia ca Bahamas-ul este o singura insula. In fapt sunt peste 700, multe dintre ele nelocuite, unele private, altele mai mari, unele mai mici. Mai toate avioanele care vin din Statele Unite si Europa aterizeaza in Nassau, capitala statului Bahamas, oras situat pe insula New Providence. Interesant este faptul ca desi nu se afla in primele 10 cele mai intinse insule din Bahamas, New Providence este insula unde traiesc 7 din 10 locuitori ai acestui stat.
Istoria spune ca in timpul voiajului din 1492, dupa ce a trecut cu corabia sa – Santa Maria – de Insulele Canare, Cristofor Columb s-a avantat practic in necunoscut, iar primul petec de uscat pe care a ajuns in data de 12 octombrie 1492 in lumea noua, era de fapt o insula din Arhipelagul Bahamas sau din Turks and Caicos. Controversa exista si cine stie daca va fi vreodata lamurita. Nu intentionez sa tin aici o lectie de istorie, asa ca o sa sar in anul 1718, cand Bahamas devine colonie britanica si mai apoi in 1973, anul care a marcat declararea independentei acestui stat, insa nu ruperea totala de monarhia britanica. Seful statului este Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Pot spune ca Bahamas-ul aduce oarecum cu Florida, doar se afla la o aruncatura de bat de Miami. Nivelul de trai este destul de ridicat, produsul intern brut din Bahamas pe cap de locuitor fiind al treilea cel mai mare de pe tot continentul american, dupa SUA si Canada. Ssa se explica si preturile pe masura, care sunt “de America”. Pana sa intru in poveste, va mai spun ca se conduce pe stanga, ca in Marea Britanie, ca la priza ai nevoie de adaptor de Statele Unite, ca totul se bea cu o tona de gheata si ca salata coleslaw nu lipseste de la nicio masa.
Cum am ajuns in Bahamas
In noiembrie anul trecut, compania germana Condor a deschis cursa directa Frankfurt – Nassau. Din Nassau, avionul mai zboara o ora pana in Cuba, este curatat, alimentat si pleaca inapoi la Frankfurt. Practic prin acest sistem, sunt deservite doua destinatii de aceeasi cursa. Pana la Frankfurt am zburat cu TAROM, iar la retur cu Lufthansa. Mai exista o varianta prin Londra, sau cu escala in Statele Unite. Daca esti deja in Statele Unite, poti ajunge in Bahamas intr-o croaziera.
Unde am stat in Bahamas
7 zile, 3 hoteluri, ca sa testam mai multe. Primele trei nopti au fost la hotelul Warwick Paradise Island Bahamas, un hotel bun, aflat pe Paradise Island, insula satelit a capitalei Nassau. Regimul de masa All Inclusive, util in special pentru bauturi. Stii cum e vara, e cald, transpiri si trebuie sa te hidratezi.
Au urmat doua nopti pe insula principala (New Providence) la Breezes Resort & SPA, un resort Super All Inclusive, considerat unul dintre cele mai bine cotate hoteluri din categoria value for money (cat dai si ce primesti). Plaja la Breezes este lunga, lata, cu nisip alb fin.
Pentru ultimele doua nopti ale sederii noastre in Bahamas ne-am deplasat cateva sute de metri mai la vest, pe aceeasi plaja, la Melia Nassau Beach All Inclusive, un hotel mult mai business, dar absolut senzational. Cu VIP check-in, cu lobster la masa de pranz, restaurante tematice (cel asian fusion si cel mexican, foarte bune), volei pe plaja, etc.
Mare atentie cand faceti rezervarea la pretul efectiv pe care il veti plati. Multe dintre preturile afisate nu includ alte taxe (TVA, Property Service Charge, Service Fee sau Resort Fee). Numai pe acest resort fee mai poti plati inca 50 de dolari pe noapte, deci mare atentie.
Cum te deplasezi in Bahamas
Intre insule ai doua variante mari si late: pe calea aerului sau pe apa. Bahamasair este compania nationala din Bahamas si ofera zboruri catre insulele cele mai populate din arhipelag. Mai exista si alte variante, cum ar fi Sky Bahamas, Western Air, Southern Air, Flamingo, Pineapple sau Lee Air. Numai ca zborurile sunt relativ scumpe. Gandeste-te ca din Nassau pana in George Town (Exuma), zbori 30 de minute dus si inca 30 la retur, iar biletul costa aproape 200 de dolari.
Apropo, ca am uitat sa va spun pana acum. Dolarul din Bahamas este egal ca valoare cu dolarul american. Poti plati peste tot si cu dolari americani si cu moneda locala. Si un alt aspect interesant este ca daca iti cumperi biletul de azi pe maine, sau daca il cumperi cu 3 luni inainte, preturile sunt aproape aceleasi. Deci cand ti-a venit o idee, ai si actionat.
In New Providence, insula in care e si capitala Nassau, poti lua taxi sau autobuzele locale. Taxi-ul nu e deloc ieftin. Imi amintesc ca pentru 6-7 minute de mers, am platit vreo 22 de dolari (4 persoane), iar pentru un transfer de la un hotel la altul, cu un minivan, pentru cel mult 5 minute de mers am platit aproape 50 de dolari.
Autobuzele locale, de fapt niste minibus-uri, te duc cu doar 1 dolar si jumatate. Iar daca nu stii incotro merg, trebuie doar sa te uiti pe afisul amplasat pe parbriz, in care sunt enumerate zonele pe care le deserveste.
Ce poti vedea in Bahamas
Multi localnici cu care am vorbit despre Bahamas imi spuneau acelasi lucru – Bahamas nu se rezuma la cateva ore in Nassau si Paradise Island. Bahamas inseamna insule si insulite pe care poti ajunge doar cu barca, nicidecum cu vasul de croaziera. Ce fac turistii de masa? Iau o croaziera de 3-4 zile din Miami, acosteaza in portul Nassau, se dau jos de pe vas, isi cumpara 2-3 suveniruri, merg eventual la plaja in Paradise Island si la o scurta plimbare prin Nassau si zic ca au fost in Bahamas. Sigur, geografic, faptic, au fost. Insa nu au vazut nici macar 1% din frumusetea locului.
Eu pot spune ca am vazut 2 spre 3%, ca sa fac o gluma. Am ajuns in Exumas, un grup de insule inconjurate de apa de culoarea smaraldului, cu nisip alb fin. Cateva insule sunt private, foarte multe dintre ele sunt nelocuite, iar pe una dintre ele se gasesc faimosii porci inotatori. Am scris pe larg despre acest subiect aici (link). Intr-o alta insula din Exumas exista o plaja cu iguane, iar in Compass Cay poti inota cu puii de rechin.
Un alt loc in care este musai sa ajungi este Harbour Island din Eleuthera. Este genul de insula in care esti rupt de lume si te-ai putea retrage la batranete. O plaja imensa cu nisip roz (in functie de felul in care bate lumina), cateva hoteluri chic si un sistem interesant de inchiriere a caselor. Casele care sunt de inchiriat in regim hotelier au un afis care semnaleaza acest lucru si o cutiuta postala la intrare. Chiar daca nu e nimeni prin zona, poti lua un fluturas in care iti sunt explicate conditiile de inchiriere, pretul si numarul de telefon la care trebuie sa suni. Alo, sunt Gigel din Mangalia, vreau sa stau o saptamana aici, pot sa vad casa? Si s-a rezolvat. Cu 3000-5000 de dolari pe saptamana inchiriezi o casa superba pentru tine si grupul tau de prieteni. Si inca un amanunt interesant, oamenii se deplaseaza pe insula cu masinutele de golf, desi distantele pot fi parcurse la picior cu usurinta. Si apropo, poza din headerul acestui articol este facuta in Harbour Island.
Vizitele in Exumas si Harbour Island au fost iesiri de cate o zi, desi nu m-ar fi deranjat sa ramanem si peste noapte in Harbour Island. Pe langa aceste insule iti recomand o vizita in capitala Nassau, un oras cu un centru micut, pe care il faci la pas. Marele nostru noroc ca fost ca am participat la un food tour (tour bazat pe mancare) organizat de Tru Bahamian Food Tours. Practic, timp de aproape 3 ceasuri, am fost plimbati prin zonele importante din Nassau si am gustat din bunatatile locului. Totul presarat cu foarte multe informatii despre oras si despre Bahamas in general. Totusi parca prea multe date si informatie, dar nu strica. Vorba aia, mai bine mai mult decat sa nu se ajunga.
Iar Paradise Island este o insula legata de capitala Nassau prin intermediul a doua poduri. Este o insula numai cu hoteluri, cu aspect occidental (seamana mult cu ceea ce vezi in Miami si California), cu plaje de buna calitate, si primul hotel Atlantis din lume. Mai intai a fost cel din Bahamas, apoi a aparut si cel din Dubai.
In mare, cam acesta a fost programul in cele 7 zile petrecute in Bahamas. In zilele viitoare o sa scriu in detaliu despre fiecare loc din cele prezentate mai sus. Ca am o tona de poze bune si de povesti interesante. Si o sa fac si un buget de calatorie, pentru ca stiu ca va intereseaza. It’s Better in The Bahamas!
8 Comments
-
Camelia
Doar in sistem all inclusive se poate? Varianta Airbnb nu exista acolo?
-
Viorel Alexa
Cu ce viza se poate călători în Bahamas?Viza de SUA este O.K.
-
Alexa
Buna! Am cautat zboruri catre Nassau si nu am gasit nimic direct din Europa. Am vazut ca tu ai mers cu Condor din Frankfurt dar din ce am gasit pe net, se pare ca nu mai au acel zbor direct. Stii cumva alta companie care sa zboare direct? Sau daca am escala intr-un aeroport din SUA am nevoie de viza ca sa stau in aeroport pana la urmatorul zbor? Mersi mult
-
Denisa
Buna, pentru cazarea la hotelul Melia ai mai platit ceva?..am vazut pe booking ca aveau all inclusive(inclusiv taxe) si eram curioasa daca se mai cer alte taxe la hotel.Merci.
Cosmin M.
Atractiva zona! 7 zile par putine pentru cate locuri altfel poti vizita. Un articol foarte bun.