Dolomiti, Italia (1). Cum te organizezi, unde zbori, unde stai, cum te deplasezi

La auzul vestii ca plec pentru cateva zile in Dolomiti, niste cunoscuti nu s-au sfiit sa isi exprime incantarea, in cel mai romanesc stil posibil – ce dreacu faci bah la munte, vara? Mergi si tu la mare, ca acolo e distractia. Mi-am vazut de ale mele, am plecat, m-am simtit extraordinar si m-am intors. Acelasi grup vesel – bah, da’ n-arata rau deloc, iar lacurile alea sunt fantastice. Ne-am obisnuit sa catalogam uneori locuri, oameni, comportamente, dupa niste sabloane. Si nu e cel mai indicat lucru cu putinta. In fine, sa trecem la povesti.

Prima data cand am mers vara prin Alpi, era prin 2012. Un powertrip de 8 zile, vreo 2.500 de kilometri. Am zburat la Praga, am luat o masina, si am plecat efectiv unde vedeam cu ochii. Nicio rezervare, niciun plan, totul se intampla real time. Seara ne uitam pe harta si decideam unde plecam a doua zi. Si uite asa am ajuns prin Frankfurt, Strasbourg, de acolo la Munchen, apoi prin Tirol, am trecut Alpii spre Udine (Italia), Ljublijana (Slovenia), Viena si inapoi in Praga. Iar cu 2 kilometri inainte de a preda masina, m-a lovit o cucoana din spate la un semafor. Atunci am vazut prima data ce spectaculoasa e toata zona aceea de nord a Italiei, Austria, pe timp de vara. Si am zis ca o sa revin. Si uite asa mi s-a pus de vreo 3 ani pata pe Dolomiti, dar mereu apareau alte planuri si se schimba modificarea, cum se spune.

Dolomitii sunt absolut superbi. Un lant muntos inclus in Patrimoniul UNESCO, cu niste lacuri de o culoare ireala, pereti abrupti de stanca ce rasar la capatul unor pajisti aproape perfecte, de zici ca cineva a semanat gazon, si nu e iarba naturala, proaspat tunsa. Un total de 14 varfuri de peste 3.000 de metri altitudine, numeroase trasee de drumetie (hiking) si mountain biking, via ferrata, s.a.m.d. In Dolomiti poti sa faci orice. Dar chiar orice. Sunt foarte, dar foarte multi motociclisti, care bat toate drumurile inguste de pe vaile regiunii, pasurile aflate la peste 2.000 de metri inaltime. Sunt extrem de multi ciclisti. Ti se face rau cand vezi cum pedaleaza in rampa, pe sosele pe care de abia urci cu masina. Astia sunt ciclistii de sosea. Sunt si cei cu biciclete de munte, pe care cateodata ii vezi prafuiti si namoliti din cap pana in picioare, dar cu un zambet larg, sinonim cu libertatea si satisfactia ca au facut miscare in natura.

Organizarea unei vacante in Dolomiti nu e deloc dificila. Trebuie doar sa iei o harta, sa o studiezi cu atentie si sa iti faci planul de bataie. Totul incepe, de regula, cu un zbor la Treviso sau la Venetia. Din cele doua aeroporturi, pana la faimoasa statiune Cortina d’Ampezzo, practic poarta de intrare in Dolomiti, sunt 137, respectiv 148 de kilometri. Hai sa zicem un doua ore de condus lejer, cu o mica pauza de toaleta si cafea. O buna parte din drum se desfasoara pe autostrada. Italia, autostrada, inseamna automat si plata (5,60 euro la dus, alti 5,60 euro la retur).

Eu am zburat cu Wizz Air de la Bucuresti la Treviso, apoi am inchiriat un Fiat 500 X, de la Goldcar. O masina care m-a surprins placut. Incapatoare (mult mai mare decat Fiat 500), cu motor diesel, si un consum ireal, in conditii de condus pe munte – 5,2% medie pe 1.000 de kilometri. Aporoximativ 200 de euro a costat masina pe 4 zile de inchiriere, cu asigurare full.

Din Cortina d’Ampezzo practic trebuie sa alegi incotro o apuci. Fiind cazati in Costadedoi, aproape de Corvara, am facut stanga, cum te uiti la harta. E poate cel mai pitoresc drum pe care l-am vazut in Dolomiti – luminos, cu multa vegetatie pe laterale si stanci si pereti montani abrupti. Treci prin Pasul Falzarego, de unde se poate lua telecabina catre Refugiul Lagazuoi, si ai ajuns. Amplasarea Taela Apartments, locul unde ne-am cazat, nota 8. Bine asezat fata de obiectivele turistice, dar fara carciumi si locuri unde sa sorbi o bere, seara, langa casa. Pentru asta, trebuia sa mergem 3 km pana in La Villa Stern, dar nu era un impediment major, ca doar veneam de regula satui dupa o zi de umblat si gustat diverse bunatati locale.

La intrebarea unde e cel mai bine sa te cazezi in Dolomiti, nu am un raspuns universal valabil. Pentru ca nu exista un loc perfect. De ce spun asta? Pentru ca sunt mai multe grupe muntoase, care trebuie ocolite pe vai. Tre Cime din Lavaredo este intr-o parte. Pasul Sella, intr-o directie diametral opusa. Desi sunt doar 77 de kilometri intre cele doua puncte, drumul se parcurge in aproximativ 2 ore, din cauza faptului ca este plin de serpentine care urca si coboara. Deci daca vei sta pe unde am stat noi, vei avea acces relativ facil catre toate punctele de interes.

Hai sa te invat ceva dragut. Pune tot ce vrei sa vezi cu steluta de favorite pe Google Maps, apoi priveste harta si alege unde sa stai. E cel mai cinstit. Si iti mai dau cateva ponturi. Drumul intre La Villa si Bruneck (link harta) este printr-o vale unde se conduce destul de anevoios si nu e spectaculos. De la Bruneck la Lago di Braies (link harta) este frumos, plat, luminos. Continuarea catre Cortina d’Ampezzo (link harta) este mixta – si zone de plat, si serpentine inainte de Cortina.

Daca nu ai masina, deplasarea nu mai este atat de simpla. Trebuie sa faci un research sustinut in traseele si tarifele celor de la Dolomiti Bus (link), sau Sudtirol Alto Adige (link), ori Cortina Express (link), s.a.m.d. Cel mai bine, intri pe Rome2Rio.com si vezi acolo cum te deplasezi in locul dorit. E cel mai simplu, ca sa nu ma apuc eu sa caut acum pana maine, toate variantele posibile. Drumurile in Dolomiti sunt foarte bune, mare atentie la semnele de BUS, le vei vedea desenate cu galben, pe jos, pe sosea. Le respecti si punct. Mare atentie si la radarele fixe, care sunt in foarte multe localitati – niste cutii portocalii (un metru si un pic inaltime) aflate de regula la intrarea in statiune. Cu parcatul la fel, nu parcati aiurea, ca nu e ca la noi, si vine amenda! Sunt locuri in care nu esti lasat sa ajungi cu masina in anumite intervale orare. Un bun exemplu este Lago di Braies. La vreo 5-6 kilometri de lac, este o parcarea imensa in care esti pus sa iti lasi masina dupa ora 10.00 (nu stiu daca in toate zilele, eu am fost sambata, poate si de asta). Dai 5 euro frumos, apoi un autobuz naveta te duce la lac. 3 euro dus, inca 3 intors, si s-a rezolvat problema. La fel la Tre Cime di Lavaredo (cele 3 stanci din Lavaredo). Pentru a te descuraja sa mergi cu masina, s-a impus o taxa zilnica de 25-30 de euro de masina care intra in parcul natural. Nu platesti, poti sa iei autobuzul care face naveta spre Rifugio Auronzo.

Ce sa va mai spun? Ca in cea mai mare parte a zonei Dolomitilor, aflandu-se in Tirolul de Sud, se vorbesc mai multe limbi (link) – evident italiana, germana (influenta austriaca), dar si limba ladina. Si semnele de intrare in localitate le veti vedea in cele 3 limbi. Ladina este o limba veche, reto-romana, vorbita pentru prima data de locuitorii vailor din Dolomiti. Se estimeaza ca aproximativ 30 de mii de oameni mai vorbesc astazi ladina in Dolomiti – in Val Gardena, Alta Badia, Cortina d’Ampezzo, Fodom si Val di Fassa.P uteti asculta aici cum suna (link). Mie imi place, suna sexy. Daca ai influenta tiroleza, automat si bucataria are puternice influente austriece, asa ca sariti pe snitele, gulas, fripturi, kaiserschmarrn, strudele cu mere sau … mamaliga. Da, stiu, ii zicem polenta ca e mai sexyciulo. Apropo, mamaliga este considerata painea Dolomitilor. Tare, nu? Evident ca nu lipsesc din meniu pastele si pizza. In episodul urmator o sa luam la pas cele mai frumoase locuri din Dolomiti. Stay tuned!