prognoza-meteo-vreme-romica-jurca-20

Prognoza meteo 10-16 iunie. Prima jumatate a lunii, sub semnul ploilor

[image name=line]

Manifestarile de instabilitate revin in tara noastra, in aceasta saptamana, luni si luni noaptea in jumatatea de vest, apoi si in restul regiunilor. Vor fi averse si cu caracter torential, descarcari electrice, vijelii si caderi de grindina. Astfel de fenomene vor fi pe arii extinse si destul de frecvente marti si miercuri, cand, mai ales in Banat si Oltenia, Transilvania,  jumatatea de nord a Moldovei si zonele de deal si de munte, cantitatile de apa pot depasi chiar 60…70 l/mp. In aceste conditii, indeosebi pe raurile mici vor fi cresteri importante de debite si vor aparea viituri si inundatii locale, rapide.

Din punct de vedere termic, vremea va fi foarte calda luni cand majoritatea maximelor se vor incadra intre 25 si 32 de grade, valorile mari fiind posibile in Lunca Dunarii. Dupa aceea, din motive de mai multi nori si ploi, temperatura va avea o scadere, asa incat vor fi maxime in general intre 23 si 29 de grade, respectiv un regim termic apropiat de cel normal la aceasta data.

La Bucuresti, manifestarile de instabilitate vor fi mai prezente marti si miercuri, cand vor fi valori de temperatura de 16…17 grade dimineata si 27…29 de grade la amiaza.

Pe litoral, pana miercuri inclusiv, va predomina o vreme frumoasa, dupa care probabilitatea sa ploua va fi in crestere. In conditiile in care vantul se va orienta si intensifica dinspre mare spre uscat, s-ar putea repeta situatia din ultimele zile, respectiv pentru cateva ore sa se formeze ceata. Apa marii este si ramane in continuare destul de rece, posibil sa se mai raceasca; luni dimineata erau 19 grade la Gura Portitei si 20 de grade la Sulina, insa in restul litoralului se inregistrau valori, in apa marii, de 13…15 grade. In aer in perioada urmatoare vor fi 17…19 grade dimineata si 24…25 de grade la amiaza.

Intra in vigoare doua atentionari cod galben, vizand astfel de manifestari, de luni dupa amiaza pana marti dimineata in vest, nord, centru, la deal si la munte, apoi pana miercuri dimineata in majoritatea regiunilor, exceptand Campia de Vest, sudul Moldovei, Baraganul si Dobrogea. Dupa caz, pentru ca ploile vor continua se vor emite si alte atentionari, dar cu siguranta vor fi foarte multe, chiar de cod portocaliu, cele de tip nowcasting.

Text : Romica Jurca – meteorolog ANM

Travel Designer & TV Presenter. Ponturi de calatorie pentru oameni ca tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *