Cele 10 reguli dupa care ma ghidez atunci cand rezerv o camera de hotel
Doi prieteni pleaca pentru o saptamana la Barcelona. Ar dori sa vada si Andorra pentru ca este destul de aproape de capitala Catalunyei. Biletele de avion si le-au cumparat din timp si, inevitabil, au ajuns la eterna problema, hotelul.
“Ce hotel sa aleaga? De cate stele sa fie? Unde sa fie localizat? Sa aleaga camera double sau twin?” – Sunt intrebari pe care si le pune aproape orice turist atunci cand pleaca in vacanta, exceptandu-i, poate, pe cei care calatoresc pe banii firmei, in delegatie.
Si, ghidat de vorba aceea, ca mai bine inveti omul sa pescuiasca decat sa ii dai peste, am hotarat sa scriu acest articol referitor la modul in care aleg eu un hotel. Si sper ca ii va ajuta si pe ei.
Inainte de a trece la treaba, marturisesc faptul ca mi-am luat si eu destul “tepe” cu camerele de hotel, iar ce vei vedea mai jos sunt doar cateva reguli de minima precautie pe care le aplic atunci cand fac o rezervare.
1. Scopul si durata vizitei. O escapada de week-end, hai sa-i spunem romantica, impune o camera mai chic, eventual la un hotel de 4 stele. Gandeste-te ca platesti 2 nopti de cazare, nu 10. Iar 20-30 de euro in plus, pe noapte, fac minuni uneori. Daca stau o saptamana la destinatie mai scad din pretentii.
2. Localizare. Intru frumos pe un site de rezervari si ma uit unde sunt concentrate majoritatea hotelurilor. Mi-a spus mie cineva ca acolo este centrul orasului. Asta daca nu m-a pacalit! 🙂 Eu, unul, prefer hotelurile care nu se afla in zona centrala pentru ca sunt mai ieftine. Un hotel amplasat la 3-4, hai 5 statii de metrou de buricul targului. E o regula, oarecum similara cu cea a restaurantelor, care spune ca in centru, serviciile sunt mai proaste pentru ca acolo mananca majoritatea vizitatorilor. Mai bine gasesti bistrouri, taverne, trattorii unde mananca oamenii locului. Stiu ei de ce.
3. Filtrele aplicate. Asadar, sunt pe siteul de rezervari. Nu conteaza care este el. Aplic filtre, dupa cum urmeaza : 3,4 sau 5 stele, neaparat wi-fi gratuit (e in crestere numarul hotelurilor care nu mai percep bani pentru internet), pretul pe care sunt dispus sa il platesc pentru o noapte de cazare si, eventual, daca merg cu masina pot bifa optiunea “free parking”. Imi fac astfel un short-list cu maximum 10 hoteluri la care as putea sta.
4. Impresiile altora. In ziua de astazi exista un lucru genial pe care turistii nu il aveau inainte de ’90. Si anume internetul. Acum poti citi despre orice loc de pe fata pamantului. Poti afla ce au simtit oamenii care au fost acolo, ce probleme au intampinat, sau ce fel de cafea se servea la micul dejun. INFORMEAZA-TE! Nu costa! Media comentariilor obtinute de hotelul respectiv pe site-ul de rezervari poate fi relevanta in acest sens. Spun “poate fi” pentru ca sunt cazuri in care sunt doar doua comment-uri. O nota de 6 si una de 10. Medie 8. Pe cine sa crezi? Notele acestea sunt date de oameni care chiar au stat la acolo, pentru ca primesti un chestionar pe care il completezi ulterior sederii tale la hotelul respectiv. Daca ti se par irelevante notele si commenturile postate pe site-ul de booking, treci la urmatorul nivel: Tripadvisor. Nu voi insista asupra sa pentru ca multa lume a auzit de el si este si usor de folosit. Si inca un pont. Fii atent la nationalitatea celor care acorda note si posteaza comment-uri. Nu spun mai multe pentru a nu fi acuzat de discriminare. Dar daca un neamt iti spune ca hotelul respectiv este murdar, pai e murdar nene!
5. Pretul platit pentru camera. Lista hotelurilor posibile s-a scurtat si mai mult. Intra in joc elementul care doare cel mai mult – pretul. Mare atentie! Preturile pot varia mult de la un site la altul pentru acelasi hotel si acelasi tip de camera. Am vazut cazuri in care pentru aceeasi perioada, o camera costa 220 de euro (3 nopti) pe un site, respectiv 570 (3 nopti) pe altul. Conteaza mult puterea de negociere a site-ului respectiv. Cauta peste tot. Nu te opri la primul site. Exista si site-uri care cauta pentru tine pe mai multe pagini. Un exemplu este Kayak. Si, nu in ultimul rand, ar fi bine sa arunci un ochi si pe pagina oficiala a hotelului respectiv. Poti gasi oferte avantajoase!
6. Regula metroului. Imi rezerv mereu o camera de hotel langa o statie de metrou. Metroul este sfant. Circula bine si are o harta usor de folosit. Cu autobuzele iti poti prinde urechiile rau de tot. Decat sa urmaresti traseul autobuzului pe harta, care, intre noi fie vorba, nu sunt trecute mereu, mai bine bei o bere si devii mai relaxat si mai intelegator. Daca nu iti permiti, poti sta la 10 statii de centru cu metroul, in conditii foarte bune, si in 15-20 de minute esti in downtown. Ca si asa umbli toata ziua. Nu te grabesti nicaieri!
7. Cand fac rezervarea. Biletele de avion se scumpesc pe masura ce se apropie data plecarii. Hotelurile, nu! Stiu, aici e o discutie interminabila, imi vor sari multi in cap, si nu vreau sa polemizez pe aceasta tema. E posibil, in schimb, sa nu mai gasesti hotelul pe care il vroiai. Asta e plauzibil. Sa fie rezervate toate camerele. Eu imi iau hotelul cu cel mult o saptamana inainte de plecare. De multe ori pot sa mai apara “best deal-uri” sau “last minute-uri”. Ce faci daca doamna te lasa balta pana atunci, daca iti mai povesteste cineva ca langa Barcelona e o plaja superba pe care ai putea sa te lafai la soare vreo 2-3 zile sau daca gasesti, cu 60 de euro, un dus-intors cu avionul la Lisabona, din Barcelona? Nu te duci pentru ca tu ti-ai rezervat cazarea acum doua anotimpuri? 🙂
8. Mare atentie la conditiile de anulare! Citeste neaparat in ce conditii poti anula o rezervare si daca se percep, sau nu, penalitati. Neprevazutul pandeste la tot pasul.
9. Micul dejun. Pe unele siteuri poti alege intre camera cu si fara mic dejun. Firesc, este si diferenta de pret. Calculeaza cat te costa in plus micul dejun pe zi, de persoana, si vezi daca merita. La ultima iesire, micul dejun echivala cu vreo 17 euro la hotel. Sa ne fie cu iertare, de banii astia luam pranzul in oras. Mai exista categoria celor care mananca mult dimineata “ca sa ii tina toata ziua si sa nu mai dea banii pe mancare”. Poate pentru ei e avantajos un “all U can eat”, dimineata, pe racoare.
10. Vezi camera. Nu ar fi rau ca atunci cand ajungi la hotel, sa il pui pe receptioner sa iti arate camera, ca sa nu existe “vorbe la proces”. Te duci, o vezi si daca nu iti convine il pui sa ti-o schimbe.
12 Comments
-
-
irina
Pfooaaa, mai tare nu puteam sa ma identific :))
Eu caut cazarea pe booking, ca asa m-am obisnuit. Caut perioada, pun filtru pe categoria de stele, sortez dupa nota si apoi aplic cele doua reguli, sfinte pentru mine: metrou si WI-FI 🙂 Ce nu e langa metrou si nu are WI-FI pica, asa ca ramane acum sa aleg dupa pret si, da, si eu platesc mai mult pe noapte daca stau mai putin. Pai daca e vacanta scurta macar sa ma rasfat, nu? 🙂 -
Georgescu Viorel
Buna dimineata .Va rog daca ma puteti ajuta cu urmatoarea problema..am gasit oferte cazare tentante pe http://www.galahotels.com , dar nu stiu nimic despre ei, daca stiti ceva..daca sant seriosi..sa imi spuneti..??Multumesc anticipat
-
Marius
Am gasit oferte tentante prin globekey.com; este acest sistem de incredere ? Multumesc
-
Tano
Ca de obicei, un articol vechi dar clasic si foarte foarte util, ca toata sectiunea “travel tips”.
-
George
Reguli aplicate si probate in timp, in ordinea importantei pentru noi 🙂
-cat mai aproape de o statie de metrou
-placandu-ne sa mergem mult pe jos prin cartiere, hotelul trebuie sa fie la o distanta rezonabila de zona care noua ni se pare cea mai interesanta, in ideea ca intr-o seara vom intarzia in oras si metroul nu va mai circula 🙂
-evitam din start zonele cele mai aglomerate si cele din categoria “close to…”
-mic-dejun inclus
-review-urile. Aici elimin din start pe cele facute de cei de peste oceane sau continente 🙂 , sau cele ale vorbitorilor nativi de limbi slave 🙂 Ca exemplu, am constatat ca americanilor li se pare totul foarte mic si personalul foarte necivilizat, iar pentru ei locatiile sunt intotdeauna departe.
-posibilitatea si optiunile de anulare
-pretulMa mai uit si dupa terasa in aer liber sau balcon cu gandul la cafeaua de dimineata si bere de seara cand esti frant si fericit 🙂 Asta ar fi un bonus…
Experienta imi spune ca rating-ul Booking e mai corect decat cel al Tripadvisor; varsta celui care face review-ul este importanta cand evaluezi, la fel si locul de bastina; apartamentele sunt optiune buna cand sunteti mai mult de 3 persoane.
-
laura
Ahhh, parca m-ai descris pe mine in articolul asta. Asa fac si eu.. caut pana fac scurta la mana. Eu mai vand un pont: daca iti place un hotel mult, cauta sa vezi daca are site propriu si vezi acolo ce preturi are. Au fost cazuri in care preturile practicate pe site-ul propiu sa fie cu mult mai mici decat pe oricare altul.
-
Tano
Scrie deja asta la punctul 5.
-
-
Ioan
Pe langa cele scrise , as adauga sa verifice si pretul la curatenie, in Austria dar nu numai unele pensiuni pe langa pret , adauga si o taxa de “cleaning”
-
Olariu ionut florin
Ma aflu in Atena Grecia la un alt hotel fata de cel rezervat pe Directbooking si doresc sa stiu unde ma pot plange sa imi recuperez bani pe rezervare deoarece nu am gasit intelegere la manager si nici la directbooking si nici la firma prin care directbooking a facut rezervarea?
Magda
La Barcelona mult mai bine iesi daca iti iei un apartament. Sunt nenumarate site-uri de unde iti poti alege. Daca sunteti mai multi iesiti cu banii la fel ca la hotel. Apartamentele sunt foarte frumoase, mobilate chic si majoritatea au o terasa draguta unde sa iti bei cafeaua dimineata si sa iti faci planul ptr ziua respectiva. Eu am stat in tot felul de zone: chiar in centru, langa placa catalunya, in montjuic,sau pe langa sagrada. O singura data am stat la hotel si pot sa iti zic ca mi-a placut mai mult la apt. 🙂
Ah, ce pofta de Barcelona mi-ai facut 🙂