9 zile in California. Ce am vazut, ce am facut, pe cine am enervat (partea 1)

California este pentru mine absolutul in materie de vacanta. E Dumnezeu si atat! Nu mai fusesem de 2 ani si jumatate si tare imi ardea buza dupa atmosfera aceea pe care nu o poti gasi in nicio parte a globului. A nu se intelege ca nu imi place si prin alte zari, dar Cali is the best!

Daca scapi intreg (la cap) dupa cele 11 ore de zbor din Europa, alte doua ore de stat la coada la intrarea in SUA, un sfert de ora de cearta pentru ca nu ti-a venit bagajul, alta ora la rental cars pentru ca una ai rezervat si alta saracie de masina ai primit, o ora la In-N-Out pentru ca sunt burgerii preferati ai doamnei si ca nu i-a mai incercat de multa vreme, plus inca doua ore de condus pe o ploaie torentiala pana in Oceanside, inseamna ca te califici pentru un somn de 12 ore, neintors. Stati asa, ca la 4 dimineata a batut la usa curierul, cum ca mi-a ajuns bagajul din Europa. 4 dimineata!!! Viata, nu?

Zona Los Angeles-ului trebuie inteleasa. Si nu vreau sa ma dau destept aici sub nicio forma. Imi aduc aminte ca atunci cand am fost prima data, nu intelegeam cum Doamne iarta-ma poate sa valoreze atat de mult terenul acela aflat prin toate rapele pamantului, nu intelegeam de ce ti-ai face casa cu privire la ditamai haul. Doar ca ai pe adresa cod de Beverly Hills sau de Hollywood? Pai dealurile de la bunica-mea de la Campulung, la poalele Fagarasului, sunt de 10 ori mai aspectuoase, iar pe la Fundata deja ajungi in rai. Nu intelegeam de ce ai sta zeci de minute, uneori peste o ora pe o autostrada cu 8 benzi pe sens, numai ca sa faci 15 mile amarate. Acum, totul a inceput sa se aseze si sa se si limpezeasca in creierasul meu avid de informatie. E California, si o luam ca atare.

A post shared by Mihai Jurca (@jurcca) on Mar 21, 2018 at 1:24am PDT

Prima zi a fost dedicata aclimatizarii. Mereu cand calatoresc spre vest am probleme din cauza fusului orar, iar la 10 ore diferenta, deja nu mai inteleg nimic. Partea buna e ca slabesc mereu cand merg in State. Daca mananc o data pe zi, imi este mai mult decat suficient. Nu cred ca am simtit vreodata in aceste 9 zile ce inseamna sa-ti fie foame.

Revenind la vacanta, prima zi spuneam ca a fost una de voie, prin faimoasa La Jolla (se citeste Lahoya), o statiune aflata spre San Diego, pe coasta Pacificului, cu un tarm accidentat, unde isi fac veacul o sumedenie de lei de mare. Sa vezi ce fain stau ei tolaniti acolo pe pietre sau pe plaja, in bataia soarelui. Apoi San Diego, zice-se ca unul dintre cele mai frumoase orase americane, si cel mai mare dintre orasele mici ale SUA. San Diego este un oras cu un usor aer european, cu un skyline superb, vazut de pe Coronado. Si imi pare rau ca mereu sunt pe fuga, si nu am timp sa fac tot ce vreau in San Diego.

A urmat experienta desertului, care este fabulos. Cred ca intr-o alta viata am trait printr-un loc cu mult nisip, altfel nu imi explic atractia asta nebuna pe care o am fata de locurile aride si aproape lipsite de viata. Palm Springs si Palm Desert sunt doua oresele, dupa cum le spune si numele, aflate in desert, cu o multime de plamieri de-o parte si de alta a drumului, cu case pentru oamenii bogati pasionati de golf, cluburi exclusiviste si in general, viata linistita. Daca mergi la pranz prin Palm Desert sau Palm Springs, zici ca ai nimerit in doua orase parasite. Toata lumea se deplaseaza cu masina, unde te opresti sa mananci ceva sau sa cumperi ceva, esti numai tu si vanzatorul.

Apropo, foarte aproape de Palm Desert se afla si locul de desfasurare a turneului de tenis de la Indian Wells, loc in care aveam sa mergem peste cateva zile, ca s-o vedem pe Simona Halep. Dar si locul unde se desfasoara festivalul Coachela, la care incerc sa ajung de cativa ani buni si nu-mi iese.

Insa cele doua orase despre care v-am vorbit nu au fost tinta principala a excursiei noastre, ci un mic stop inainte de a ajunge in Joshua Tree, un vestit parc natural american, in care vezi numai piatra, cactusi si vegetatie desertica. Numele de Joshua Tree ii vine de de la copacul cu acelasi nume (Yucca brevifolia) pe care il vezi in fotografia header a articolului. De cum intri in Joshua Tree, parca ai pasit pe luna. Peisajul se schimba la fiecare 5-10 kilometri pe care ii parcurgi cu masina. Esti intre doua deserturi – Mojave si Colorado. Rad si acum cand imi aduc aminte de Cristina mea, cum statea si se uita pe geam, uimita fiind de forma si marimea bolovanilor gigantici din parc. La un moment dat, ma intreaba ceva de genul, dar pe astia cum i-or fi adus aici? Cu niste macarale mari, cred, ca sunt destul de grei. Am bufnit amandoi in ras. Atat de fain e peisajul si te fura, incat ai impresia ca te afli intr-un decor de film. In Joshua Tree cred ca e fain sa vii ca americanii si sa campezi. Sunt multe trasee de hiking, se pot face catarari, poti admira stelele, sau te poti uita dupa pasari. Uite, imi pare rau ca nu am vazut niciun roadrunner – pasarea aceea alergata mereu de coiot prin desert in desenele animate (link desene animate). Si care-l face pe coiot de rasul copiilor. Traieste in Joshua Tree.

Daca vreti sa cititi mai multe despre acest parc, pe Wikipedia (link) gasiti o sumedenie de informatii interesante.

De maine, ajungem in Los Angeles – pe Hollywood Boulevard, mergem la meci la LA Lakers si dam o fuga pana in Beverly Hills. Hasta la Vista!