9 zile in California. Hollywood, Beverly Hills si baschet la LA Lakers (partea 2)

Ieri va povesteam (link) cum a fost in La Jolla, San Diego si in desert. Astazi ajungem in Los Angeles. In locurile incarcate de simbolism ale metropolei americane – Hollywood Boulevard, Beverly Hills si in Staples Centre la meciul din NBA, LA Lakers – Denver Nugets.

Nu stiu cum se face ca de fiecare data ajung pe Hollywood Boulevard pe la 11 dimineata si e un soare atat de puternic, de zici ca isi baga gherutele sa iti scoata ochii prin lentila ochelarilor. In stanga si in dreapta, turisti gura-casca, in cautarea stelei preferate. Ii vezi pe toti cum merg pe trotuar, unii dau din greseala si peste tine, si se mira zgomotos de ce au descoperit. Uite-l aici pe x-ulescu, hai aici ca e y-ulescu! Fa-mi o poza! Coada cea mai mare, evident, la steaua lui Michael Jackson. Prima stea a aparut pe Walk of Fame in 1958, iar de atunci, s-au adunat vreo 2.600 de exemplare. Haideti sa va spun si parerea mea personala despre bulevard. Mare branza nu e. E un loc incarcat de simbolism pe care trebuie sa-l vezi o data. Te duci, vezi un pic stelele, poate vizitezi Dolby Theater (link tururi), sala in care se decerneaza Premiile Oscar, eventual Chinese Theatre, iti supraveghezi doamna sa nu iasa cu o sacosa de bikinei si sutienase de la magazinul Victoria’s Secret aflat la mall-ul de langa cele doua teatre si … mai departe.

Apropo de mall-ul din incinta. Arata fain, e construit in aer liber, insa partea cea mai interesanta, dupa mine, e ca se vede in departare semnul Hollywood. Istoria semnului este foarte interesanta. Acesta a fost ridicat in 1923 pentru a promova un proiect imobiliar – Hollywoodland. Dupa ce nu a mai avut niciun scop publicitar, scrisul a inceput sa se deterioreze. A cazut H-ul, apoi a fost restaurat si s-au indepartat ultimele 4 litere – LAND – si asa a aramas Hollywood. A mai fost vandalizat, au mai cazut literele din cauza vremii nefavorabile si a alunecarilor de teren, iar din 1978 exista o fundatie care se ocupa de semnul care a fost distrus inclusiv in mai multe filme americane.

Cand o sa ajungi in California, daca nu ai facut-o inca, o sa vezi ca notiunile de aproape, departe, mic, mare, cu care suntem noi obisnuiti in Europa, se schimba. A mea doamna obisnuieste sa isi mai cumpere din vacante pahare de la Starbucks. Ca sa le aiba in masina. In SUA, surpriza! Nu cred ca exista vreun pahar sub 600-700 de mililitri. Deci juma’ de litru de cafea la americani pare a fi echivalentul unui espresso mai lung la noi. Asa si cu distantele. Beverly Hills cica nu e departe de Hollywood Boulevard, vreo 5 mile, adica vreo 8 kilometri. O nimica toata. Cam cat de la Piata Sudului pana in Piata Romana, traseu pe care dimineata iti dai duhul, prins in trafic.

Beverly Hills este un fel de Monte Carlo-ul Los Angeles-ului. Stradute elegante, intesate de magazine, restaurante si peste tot doamne, domni, bine imbracati care mai plimba cate un caine sau intra grabiti intr-un magazin. Te uiti, poate-poate l-oi mai fi vazut pe undeva. Acum 2 ani, spre exemplu, imi aduc aminte ca am zarit-o la semafor pe Gwen Stefani, intr-un Porsche Panamera electric, eu care si recunosc cel mult 10 cantareti si actori americani. Asta e, norocul incepatorului.

Dar altundeva vreau sa ajung. Stiti ce era la inceput in Beverly Hills? O ferma spaniola (un ranch) unde se cultiva fasole de Lima (lima beans). Jur ca nu fac misto! Prin 1914, un grup de investitori care cauta petrol in zona, si pe care nu l-au gasit nici pana in zilele noastre, au decis sa faca un mic orasel, incurajati de apa pe care o gasisera in adancurile Beverly Hills-ului de pe vremea aceea. Si uite asa s-a nascut codul 90210, pe care daca-l ai pe buletin, faci partea din liga mare a Californiei.

In fine, ziua s-a incheiat pentru copilul mic din mine, la baschet. Imi aduc si acum aminte de cate ori m-am trezit cand eram mic la 3 sau 4 dimineata, ca sa ma uit la cate un meci din NBA. Ce viata, ce vremuri. Apoi nu mai adormeam si ajungeam la 6:30 – 7 dimineata in curtea liceului si incingeam un 3 la 3 pana la prima ora.

Dragilor, atmosfera la Staples Centre, sala celor de la Lakers este colosala. Show pur american. In fiecare pauza a partidei se intampla ceva. Majoretele danseaza, e cate un concurs pe parchetul salii – cineva extras din public are la dispozitie o aruncare de la centrul terenului pentru nu stiu cate zeci de mii de dolari. Totul e viu, luminat, colorat, cu blink blink. Si publicitate mamica … Chiar radeam cu ai mei, si ziceam ca aici, cel mai bine, iti lasi datele de card la intrare, iar cand ajungi acasa gasesti un Iphone gratuit pentru ca ti-ai facut abonament de nu stiu cati dolari, 20 de litri de ulei de masina, 2 autoturisme, 10 tipuri de ciocolata si 3 asigurari. Una de viata, una care o asigura pe prima, si tot asa. Marketing agresiv, dar care se pare ca functioneaza. Distractia? Pai vreo 90 de dolari biletul de intrare (de fiecare), 12 dolari o bere, inca pe atat o tavita de nachos, 30 de dolari parcarea si … hai Lakers! Meciul in sine, mediocru, Denver mai avea sanse la ultimul loc de play-off, iar Lakers era ca si iesita din cursa. In zilele viitoare va povestesc despre Santa Monica, Venice Beach si Downtown.