Cand o sa fim si noi acolo? La Olimpiada

A cazut cortina peste Olimpiada. O editie care cu cateva saptamani inainte de inceput, ai fi jurat ca va fi cosmarul oricarui biet turist care va pune piciorul pe taram brazilian. Daca nu te imbolnaveai din cauza apei infestate din Guanabara Bay si nu erai jefuit seara pe Copacabana, sigur tantarul Zika iti aplica cu mare maestrie muscatura decisiva. Si cu toate acestea, uite ca nu a murit nimeni.

Am avut norocul sa ajung la inceputul lunii la Rio. O festivitate de deschidere, cateva competitii presarate intre doua plimbari pe Copacabana si Ipanema, caipirinha, nuci de cocos, fripturi de vita, magneti, havaianas si multe amintiri sa-mi tina de cald mai incolo, prin ianuarie, februarie.

Am facut aceasta introducere ca sa nu imi vars frustrarea inca de la inceput. Poate ati vazut, poate ati aflat, dar Jocurile Olimpice sunt, pastrand proportiile, un fel de expozitie universala. Fiecare tara isi trimite acolo ce are mai bun, in primul rand in materie de sport. Apoi intervine marketingul. Tarile care pun accent pe promovare isi fac “case” – Italy House, British House, Canada House, Club France, etc. Locuri unde sportivi, oficiali, jurnalisti, localnici sau turisti, intra in contact cu cultura tarii respective. Iau o mica gustare, beau un pahar de vin, urmaresc cateva spoturi de prezentare ale tarii in cauza, socializeaza, leaga prietenii si, intr-un final, pleaca acasa sau la hotel cu un mare zambet intiparit pe fata si cu promisiuni de viitor. Asta daca nu rup clantele toaletelor prin benzinarii.

Austria House ne-a fost gazda pentru aproape o saptamana. Amenajata in cartierul Botafogo, in incinta clubului de fotbal cu acelasi nume, Casa Austriei era un soi de vila pe care o vezi si prin Primaverii sau pe la Televiziune. Curtea, sa zic ca de vreo 3-400 metri patrati, amenajata simplu, dar cu mult bun gust era un soi de discoteca in aer liber. De cum se deschidea, dupa orele pranzului, curtea se umplea imediat de localnici si turisti, iar afara se forma o coada impresionanta. Ieseau doua persoane, intrau alte doua si tot asa. Responsabil de atmosfera era pustiul din fotografia de mai jos, un DJ venit din Austria, care nu stiu ce le facea si ce le spunea brazilienilor de erau astia in extaz. Daca iti era sete, pac la bar! O caipirinha, o bere adusa tocmai din Austria, o cola sau un pahar de vin. Toate contracost, dar la un pret absolut decent.

Deci va dati seama? Brazilienii veneau la tine “acasa”, dansau, se distrau, poate mai dadeau un check-in pe Facebook, si pe peste toate mai si consumau.

*Foto: Austria House 2016

Invitatii – printre care ma numaram si eu – aveau o alta intrare, cu turnicheti, si puteau intra in plus si in vila propriu-zisa, amenajata sub forma unui restaurant. Era locul unde toate serile se incheiau cu mese pe cinste, dans, un spritz si multe hohote de ras. Bine, si grupul din care faceam parte era fain. Ca in bancuri: un roman, un ungur, un ceh, o rusoaica, o frantuzoaica, un turc, doi italieni, o britanica stabilita in Dubai si un spaniol. Fiecare in felul lui un personaj. Si daca faceai casting nu ne gaseai mai bine. Cehul era hipiot, trecut de 40 de ani, DJ de radio. Ungurul era food blogger si pus mereu pe glume. Ruoaica era sefa de revista, iar spaniolul, un soi de latino lover din Canare, nu prea vorbea engleza. Stia doar ca trebuia a doua zi sa se duca la “bici bolei” (volei pe plaja), unde avea bilete.

In a treia zi a sederii la Rio, am vrut sa vedem cu ce se lauda si alte tari. Zis si facut. Am mers cu rusoaica sa vedem Casa Rusiei. Un pavilion amplasat intre plajele Copacabana si Ipanema, unde aveai impresia ca fiecare a venit cu ce a gasit pe acasa. Cateva papusi matryoshka la intrare cu care te puteai trage in poza, o zona pentru presa, o scena pe care se proiectau imagini cu atletii rusi la olimpiada, un bar cu 3 tipuri de bere Baltika si … o cabina de private jet Sukhoi. Nu ma intrebati de ce, pentru ca nu am inteles prea mult din concept.

Mergand mai “la vale”, pe Ipanema, aproape de Leblon, aveam sa intalnim si casele Germaniei si Danemarcei, dar care nu erau inca deshise. Se faceau ultimele pregatiri inainte de inaugurare.

Rio, ziua a patra. Da’ unde e casa Romaniei? Voi n-aveti casa? Ba avem, cum naiba? 3 camere, baie, balcon si loc de parcare acoperit. :)) O intrebare pe care o asteptam sa vina la un moment dat, dar la care nu aveam incropit vreun raspuns coerent. In sinea mea eram aproape convins ca nu s-a facut nimic pentru Rio 2016, dar, parca asteptam sa fiu placut surprins, sa le arat colegilor de vacanta cum suntem noi romanii de fapt si cat putem fi de ospitalieri. Sa nu le mai caut pe Google sarmale “virtuale” si sa pot ii pun in fata unei farfurii pline, cu mamaliga aburinda, smantana si ardei iute. Eventual si o tuica inainte.

Dar n-a fost sa fie. In ultima zi a vacantei am urcat la statuia lui Iisus. Ne dam jos din taxi langa statia de tren (trenul de Corcovado) si … ce sa vezi? Consulatul Romaniei era exact peste drum. Curat noroc. Impuscam doi iepuri deodata. Mergem sus, iar la retur vizitam Romania House. Prima jumatate a planului ne-a iesit, desi statuia era invaluita in ceata, de nu-ti vedeai nici varful nasului. A doua nu.

Am coborat de la statuie. Trec strada si arunc un ochi in curtea ambasadei. Doi domni, trasi la costum, povesteau in tihna. “Hello, I’m from Romania!”. “Pai daca sunteti din Romania, ar trebui sa vorbiti si romaneste” imi intoarce unul dintre ei vorba. “Vorbesc si romana daca e musai”. Sunt turist din Romania si voiam sa le arat prietenilor mei ce se intampla la casa noastra. Pai nu avem nimic. Nu s-a facut nimic in mod special. Doar pentru membrii ambasadei, ceva restrans. Nu puteam sa rostesc cu voce tare cuvintele care-mi inundasera creierul: “eram sigur, voiam doar sa ma conving”. Ne salutam cordial, ne uram de bine si revin catre grup (cehul, ungurul si rusoaica). “Nothing inside! Let’s take a cab!”. Parca citeam pe fetele lor un acord tacit. Acela de a nu-mi (mai) pune intrebari suplimentare. De a nu ma pune intr-o situatie jenanta.

Am revenit in tara si de atunci imi tot pun intrebari. Majoritatea retorice, ce-i drept. Cat poate fi de greu sa amenajezi un colt de Romanie la Rio, ca sa mai afle lumea de noi? Nu te pune nimeni sa faci stand pentru bienala de arhitectura de la Venezia. Macar un ponei roz, acolo, cu trei stampile pe fund. Si iti vine invitatul, ii dai o sarma, ca tot sunt cu gandul la ele de cand am inceput sa scriu acest articol. Apropo, pariez ca sarmalele ies la fel de bune si cu varza luata din Rio, asta daca te gandesti ca e scump sa o aduci din tara. Mai faci si un ban, vinzi bere la bar cu 15 reais (echivalentul a 18 RON), ca la austrieci. Ca sa nu stricam pretul pietei. Sa mai zic de Nadia? Ca sunt sigur ca se intindea coada la autografe pana sus pe Corcovado? Si apropo, era prin zona, era la Rio. Da, da, chiar atunci, la Olimpiada. Sau poate planurile au cazut pentru ca nu s-o fi gasit un DJ. Aveau toti set-uri programate in cluburile din Mamaia. Luai unul direct de acolo, din Brazilia. Apropo, stiti cati oameni din lumea intreaga au lucrat ca voluntari la JO 2016? 50.000 din 200.000 cati au aplicat initial. Au fost la Rio voluntari inclusiv din Romania, care de abia au adunat banii de avion pentru a ajunge acolo (vezi detalii pe tolo.ro). Stiu si eu pe cineva. Credeti ca nu ar fi facut aceleasi eforturi pentru a-si reprezenta tara? Pariez ca se bloca site-ul de indata ce se lansau aplicatiile.

P.S. Apropo, austriecii estimau ca aproximativ 80 de mii de vizitatori le vor trece pragul “casei”. Si inca una, tot pentru statistica. Stii cate medalii au castigat sportivii austrieci la Rio? Una singura. Si aia de bronz. In 2020 Jocurile se tin la Tokyo, pentru cei interesati.