Paris CDG. Experienta Airbus A380 Air France care pleca spre Mexic si lounge-ul business

Am trait saptamana trecuta una dintre cele mai tari experiente ever. Aflandu-ma pe Aeroportul din Paris, am avut ocazia sa vad cum decurg pregatirile pentru decolarea unei curse transatlantice, Paris – Mexico City, operata de Air France.

Aeroportul din Paris, unii dintre voi il stiu. Mare cat o zi de post, cu o arhitectura futurista in unele terminale, si cu un control de securitate foarte bine pus la punct. Pentru a ajunge la portile de imbarcare, gazdele noastre ne-au trecut prin mai multe filtre, plus ca li s-au scanat cartelele si amprentele de mai multe ori. Chiar ma gandeam ca si daca furi o cartela de acces, nu ai cum sa treci prea departe – vezi Doamne in calitate de angajat al aeroportului – pentru ca nu ai si amprenta celui de la care ai subtilizat-o.

E ora 10:00. Trebuie sa ajungem in terminalul 2E, la cursa care pleaca spre San Francisco, la 10:35, un triple seven – Boeing 777. Ba nu, schimbare de plan! Suntem anuntati prin statie ca cel mai bine ar fi sa mergem sa vedem cursa Air France care pleaca la ora 11:00 spre Mexico City. Tot raul spre bine. Trecem de la Boeing 777 la Airbus 380, cel mai mare si mai tare avion de pasageri care exista in acest moment in lume.

Experienta poate fi cu greu cuprinsa in cuvinte. Treci prin poarta de imbarcare, parcurgi bridge-ul care te duce la avion, cobori cateva scari si esti la 20 de metri de un ditamai avionul. Evident ca ti se face un instructaj. Nu ai voie sa iesi pe pista in afara zonei delimitate de zona rosie, pentru ca poate deveni periculos. Nu ai voie sa te dezbraci niciun moment de vesta reflectorizanta. Probabil ati vazut si la noi, ca inainte de fiecare cursa, unul dintre piloti coboara ca sa inspecteze aeronava, dar nu inainte de a-si lua vesta reflectorizanta pe el, din motive de securitate.

Cat de mare e un avion mare? Raspuns – imens. Ca sa va dati seama de un ordin de marime, imaginati-va ca la cei 1,95 de metri ai mei, un cauciuc de avion imi vine pana mai sus de capul pieptului. O roata de Logan are 185/65R/15. O anvelopa de A380, Michelin Air X, are dimensiunile 1400/530/R23.

In tot rastimpul ramas pana la decolare, inginerii se asigura ca totul este inspectat in amanunt si este in perfecta stare de functionare. Chiar ma gandeam la cunostintele care au frica de zbor, ca daca ar veadea cum decurg toate aceste proceduri, cu siguranta ca s-ar urca mult mai increzatoare in avion.

Daca vreti sa vedeti si cateva inregistrari cu tot ce se intampla pe aeroport inainte de plecarea in cursa, gasiti niste Stories foarte interesante aici (link), pe contul meu de Instagram, pe care apropo, va invit sa il si urmariti (@jurcca).

View this post on Instagram

A post shared by Mihai Jurca (@jurcca) on Mar 22, 2019 at 10:54am PDT

Punctul culminant al pregatirilor de plecare in cursa este reprezentat de momentul push-back-ului. Adica momentul in care o masinuta speciala impinge avionul in spate, pentru a-l pune pe pista. Probabil nu stiti, dar va spun eu, avioanele nu au capacitatea de a se deplasa in spate. Ele merg doar in fata. Acesta este motivul pentru care push-ul se face cu ajutorul acestor masinarii speciale. Exista doua feluri de masini – cele care imping avionul cu ajutorul unei bare metalice si aceasta care efectiv ridica avionul de la sol pe puntea din fata, il impinge, dupa care il repune cu rotile pe pista. Operatiunea pare dificila, pentru ca nu e floare la ureche sa impingi un avion care are cel putin 350 de tone la decolare. Soferul acestei masinarii manevreaza volanul intr-un mare fel, desi ar parea ca trebuie doar sa impinga si aia e. Dar nu e asa. Nu va mai spun ca munceste saraca masinuta aia, motorul ei, de zici ca isi da duhul, atat de greu este avionul. Imagini video gasiti tot la mine pe Instagram.

Avionul este impins pe culoarul de plecare catre pista, masinuta de push-back se decupleaza si face cale intoarsa, pilotii ne saluta pe geamul minuscul al aeronavei si daca totul merge bine, si nu are cum sa nu mearga, in 11 ore si 30 de minute va atinge pista aeroportului din Mexico City.

Si cum privitul avioanelor face pofta de mancare, urmatoare oprire a fost in lounge-ul business al aeroportului parizian, unde, de asemenea, ni s-a facut un tur. Am avut onoarea sa fiu primit in separeul VIP al lounge-ului, unde cu o saptamana in urma fusesera niste baieti – Mbappé si Neymar – care cica sunt ceva fotbalisti pe la Paris Saint-Germain. Glumesc, cine nu a auzit de ei!?

Cel mai modern lounge al aeroportului parizian este un loc de 5 stele efectiv. Cu un design de care s-a ocupat designerul francez Mathieu Lehanneur, un bar realizat in colaborare cu Hotelul Lancaster din Paris, in care dupa 7 seara se fac cocktailuri pentru pasagerii aflati in tranzit, lounge-ul este poate cel mai bun loc din aeroport unde sa iti petreci escala sau sa astepti plecarea cursei Sky Team. In lounge au acces pasagerii care calatoresc la clasa business, sau au carduri de fidelitate Flying Blue – de la un anumit nivel in sus.

Mancarea mi-a placut de fiecare data la Paris. Vita, somon, selectie de branzeturi si niste dulciuri geniale. De exemplu, acum cand am fost, aveau clatite cu zahar, de as fi mancat 20, nu doua. La capitolul bauturi ai la liber cam tot ce iti poate trece prin cap – mai multe feluri de champagne, vinuri albe si rosii, vodka, lichioruri, whiskey, degestiv, gin, etc.

Tot in lounge vei gasi si dusuri, excelente dupa zborurile lungi. In 2016 am facut si eu dus dupa zborul Rio de Janeiro – Paris, in asteptarea cursei de Bucuresti si parca am iesit alt om de acolo. Bine, eram si superobosit. Exista o zona un SPA Clarins, bar detox cu ceaiuri Palais des Thés si apa aromatizata Evian, zona de joaca pentru copii, zona de Playstation, etc. In total 3.200 de metri patrati si o capacitate de vreo 540 de locuri. Loungeul este in holul L, in terminalul 2E. Mai multe detalii gasiti aici (link), iar eu va las sa va delectati cu pozele pe care le-am facut la Paris Charles de Gaulle Airport.