Mediterana (6). Hydra, insula unde magarusii au luat locul masinilor
Da, da, Hydra, insula aceea unde nu exista masini, iar toate marfurile sunt carate cu ajutorul magarusilor. Afirmatie aproape adevarata. Ca sa fim rigurosi, pe insula Hydra nu exista masini mici, in posesia localnicilor. Exista in schimb cateva camioane si o masina de pompieri, insa nu mi-a fost dat sa le vad in scurta mea sedere in acest loc de basm. Referitor la afirmatia cu magarusii, sa stiti ca printre urechiati s-au mai strecurat si cativa cai sau catari.
Hydra este poate cel mai frumos loc din Insulele Saronice. Este una dintre destinatiile preferate de atenieni, pentru o iesire scurta, de o zi. Cand spui Hydra, trebuie sa mentionezi la ce te referi – la insula, sau la orasul cu acelasi nume. Povestea mea de astazi este dedicata oraselului-port Hydra.
Asezat intr-un mic golf, portul din Hydra este kilometrul 0 al vietii pe insula. Acolo sosesc toate ambarcatiunile cu turisti, dar si vasele care aduc alimentele si bunurile necesare traiului pe insula. Inca de la primele ore ale zilei, vei vedea in port magarusii incolonati, cum asteapta dragii de ei cutiile cu produse pentru a le duce in stanga si in dreapta. Practic portul, impreuna cu restaurantele, cafenelele si magazinele care il flancheaza, dar si cu cele cateva stradute secundare ticsite de taverne, gelaterii si alte mici pravalii, formeaza zona mai agitata a Hydrei. Este un labirint, care pe masura ce il strabati si incepi sa urci, devine tot mai linistit si mai autentic. Cu cat urci, cu atat orizontul se largeste si ai o privire de ansamblu, iar pozele se aduna in aparat una cate una.
In Hydra se poate ajunge din Atena (portul Pireu) cu feribotul. Pe pagina HellenicSeaways.gr poti vedea orarul curselor si poti face rezervari. Un drum dureaza intre 1h10min si 2h, in functie de vas si costa aproximativ 28 de euro.
In Hydra exista si niste muzee din care (link) puteti afla istoria vietii pe insula. Cum stai cu fata spre larg, pe mana dreapta. Iar pe mana stanga, tot la capatul portului, sunt cele mai cautate locuri la ceas de seara. Exista acolo un cocktail bar, Hydronetta se numeste, de unde am vazut unul din cele mai frumoase apusuri din viata mea. Practic stai deasupra marii cu un pahar cu umbreluta, vezi insula Dokos, dar si Grecia continentala in fata, si te uiti cum soarele coboara incet incet spre linia orizontului. Iar dupa un cocktail, te ia foamea si te opresti direct intr-una dintre tavernele de pe insula. Si da-i si comanda, ca aia care nu au mai vazut mancare de o saptamana. Am vrea niste icre, niste branza picanta, masline si cateva lipii ca antreu. La felul principal calamari si creveti saganaki, baclava si prajitura cu ciocolata ca desert.
Orasul Hydra se poate vizita la pas, fara probleme. Daca doriti sa mergeti pe distante mai lungi, puteti apela la taxiul-magarus sau la taxiurile pe apa.
O vizita in Hydra nu e completa (pentru doamne si domnisoare) fara o sesiune sanatoasa de shopping. Recunosc ca si mie, ca barbat, mi-au cam luat ochii hainele si accesoriile de plaja in culori mediteraneene. Unde mai pui ca pentru fete exista si bijuterii, si pantofiori, si fustite, motiv sanatos ca sa mai bei o bere in port si sa respiri adanc aer de vacanta.
5 Comments
-
-
Raluca
salut, multumesc pentru articol, foarte interesant! cam cat timp ai alocat acestui orasel?
-
Anda
Printre stradute miroase a pipi de la magurus sau de la pisici, dar prefer mirosul de pipi decat poluarea data de masini.
ioana iulia
Buna. Se poate face plaja si baie? Exista plaje amenajate ?