Lonja del Barranco Sevilla. O piata cum toate ar trebui sa fie

Am identificat cel putin 3 elemente care urca sau, din contra, declaseaza o destinatie in care ajung in calatoriile mele. In primul rand vremea, care e foarte importanta. Daca ma trimiti cand e iarna in Romania intr-un loc unde sunt macar 13-14 grade peste pragul de inghet, 50% din succesul deplasarii e asigurat. Ma poti lasa apoi cu un covrig in mana si doua fise de un euro in buzunar, pe peronul garii, ca tot am ce face.

Apoi locul in care ajung sa aiba oameni exuberanti, care sa se bucure de viata, sa nu stea toata ziulica incruntati si bosumflati, iar la ora 20 sa nu mai vezi pe nimeni pe strada, de zici ca ai nimerit taman in starea de urgenta/necesitate.

Al treilea element, cu care de altfel cred ca trebuia sa incep, dar ati fi spus ca numa’ la stomac mi-e gandul, este … bingo! Mancarea. E musai ca obiceiurile culinare ale locului sa nu graviteze in jurul pieptului de pui la gratar cu cartofi, al pizzei si al burgerilor. Nu ca nu ar fi din cale afara de gustoase, dar le gasesti pe toate drumurile. Apropo, am un amic, nu ii dau numele, care oriunde ajunge comanda pui cu cartofi prajiti. Cica n-are ce se greseasca in acest fel. Asta a mancat si in China, ca locurile unde a ajuns lasau de dorit la capitolul curatenie si nu a vrut sa aiba o surpriza.

Apropo, Sevilla bifeaza cu nota maxima toate cele 3 criterii insirate mai sus. Desi cred ca as putea scrie lejer vreo 5 articole despre tot ce am mancat si experimentat in capitala Andalusiei, o sa ma opresc la un loc care nu are cum sa nu te farmece instant – Mercado Lonja del Barranco. Si daca esti cel mai fitos si scifosit om de pe fata pamantului, tot gasesti ceva care sa iti placa in acest loc.

Mercado, dupa cum bine stiti – din telenovele evident – inseamna piata. Lonja del Barranco este o hala din metal si sticla, aerisita, luminoasa, construita pe malul canalului Alfons al VIII-lea. Constructia, parte a Patrimoniului Istoric Mondial, pare-se ca a fost “desenata” de Gustave Eiffel. Si daca tot am ajuns la lectia de istorie, va mai spun ca hala a fost ridicata in 1861 si finisata 22 de ani mai tarziu, in 1883.

Turistii, dar si localnicii, au de ales intre bunatatile pregatite la unul dintre cele peste 20, daca nu chiar 30 de standuri. Si va spun cu mana pe inima ca nu ai cum sa pleci de acolo nemultumit. Intr-un colt se servesc tapas-uri, la bucata. Iti faci un platouas elegant, iti cumperi o bere de la raionul de bauturi si te asezi la o masa. Daca cel care te insoteste nu e satisfacut de alegerea ta, poate incerca ceva mai “greu”. O friptura de vita de doua degete grosime, pregatita in fata ta. Rumenita la exterior, putin cruda la interior, merge de minune cu vinul rosu, servit la pahar sau la … sticla. Cu 12 euro imi aduc aminte ca luai un vin nu ca bun, excelent.

Partea buna la acest loc, din ce mi-am putut da seama, este manageriata ca un tot unitar. Nu sunt “tarabe” inchiriate la diversi, care gatesc cum si cat se pricep. De aceea nu o sa gasesti doua standuri cu aceleasi produse.

Lasam fripturile la o parte. Intr-un alt colt se servesc un soi de placinte locale – foietaje cu branza sau carne. Daca nu esti carnivor, standul cu fructe de mare si peste cu siguranta ca ti se va potrivi. Sau chiar zona unde se serveste caracatita pe pat de cartofi, cu putin ulei de masline si boia presarat pe deasupra. Au si dulciuri, care de care mai aspectuoase.

Preturile practicate sunt de bun simt. Vei manca foarte bine cu aceeasi suma pe care o platesti si in oras pentru preparatele respective. Stii care e baiul, insa? Ca le vezi pe toate desfasurate in fata ta si nu stii ce sa alegi. Si vei trai mereu cu intrebarea “dar cum o fi fost jamonul, sau placinta aceea?”. Iar daca iti ie de toate, juri ca nu vei mai manca atat de mult in viata ta. Dar senzatia de “preaplin” trece pana a doua zi. Credeti-ma!