Mediterana (10). Myrtos Beach, poate cea mai frumoasa plaja din Kefalonia
Myrtos Beach, o plaja caracterizata de cele mai multe ori drept one of the most dramatic beaches in Greece, datorita peretilor abrupti, dispusi in arc de cerc, care marginesc aceasta plaja superba. Vazuta de sus, tot golful este de domeniul incredibilului.
Si imaginati-va ca noi am vizitat aceasta plaja intr-o zi furtunoasa de vara, cand, dupa o ploaie torentiala, vantul agita si mai mult marea, dand impresia ca te afli intr-o imensa hala industriala. Aproape ca nu te intelegeai om cu om din cauza zgomotului asurzitor pe care il faceau valurile inalte.
Localnicii spun ca pe timp linistit plaja este foarte aglomerata, cele cateva zeci de locuri de parcare si sezlonguri cu umbrelute, epuizandu-se inca din primele ore ale zilei. Plaja este un mix de nisip si pietre – de fapt mai mult pietre – lata, lunga si cu nuante de albastru din cele mai elegante.
Cand marea este agitata, valurile sunt extrem de puternice, iar intratul in apa este suficient de periculos cat sa iti spuna ca mai bine stai alaturi si nu te pui cu natura. Valurile de pe Myrtos Beach mi-au amintit de valurile de la Rio de Janeiro, de la ocean. Aparent, aveam impresia ca nu sunt atat de mari, dar in momentul in care apa te lovea, imediat te dadea cu roatele-n sus.
Mare atentie unde parchezi masina cand mergi la Myrtos Beach, pentru ca este posibil sa mai cada pietre din peretele de stanca. Cateva taverne vei gasi la fata locului, dar si in satul de langa plaja. Papucii de plaja (contra pietrelor) sa nu iti lipseasca, eventual o umbrela de soare, in cazul in care nu prinzi loc la sezlong, ca vorba aceea, soarele e puternic, iar pielea subtire cu cheltuiala se tine. Sa lasam pozele sa vorbeasca.
P.S. Da, din pacate, ce se vede negru in apa este o pata de combustibil, cel mai probabil de la o ambarcatiune.
3 Comments
-
-
Alex
Vara acum 2 ani plaja era amenajata. Anul trecut nu. Anul asta era iar amenajata.
Sa stii ca merita sa mergi cel putin si la Antisamos si la Pethani. Foarte frumoase si alea. Pe urma stabilesti pe care o preferi 🙂
Cla
Nu stiu cand ai fost la Myrtos,dar de trei ani plaja nu mai e amenajată, nu exista sezlonguri si umbrele…ultima data cand plaja a fost amenajata si era distinsa cu Blue Flag a fost in 2014.