Mic dejun in Andaluzia. Tostada, salmorejo, churros si jamon iberico

[image name=line]

Poate imi explica si mie cineva de ce atunci cand sunt acasa, la Bucuresti, nu imi vine sa ma ating de mancare pana la 10-11 dimineata, iar cand plec in deplasare, o mana invizibila ma ridica din pat, ma trimite la “refresh-at”, apoi ma dirijeaza aidoma unui somnambul catre restaurantul hotelului. Mancare, mancare, mancare … Ciudat sentiment.

Cordoba, intr-o zi de mai. Sunt deja 24 de grade afara, desi ceasul n-a batut demult de ora 9. Ne asezam la o masuta, pe strada, in fata unei bodegi, pentru micul dejun. Meniul, evident, in limba spaniola. In afara de jamon, masline, paine si tomate, mare lucru nu-mi suna familiar. Vine gazda, si … incepe “sportul” vorbirii. Ca in bancul acela – ma dor mainile de cat de mult am vorbit. Noi in engleza, el in spaniola. Noroc ca la un moment dat am aruncat o vorba in romana. N-am apucat sa termin propozitia si omul nostru a si preluat din zbor initiativa. Pai de ce nu ziceti baieti ca sunteti din Romania? Eh, acum ce era sa fac!? Sa te intreb daca nu esti bulgar, sau sarb, sau ungur, sau austriac, sau roman. Trebuia tu sa te prinzi! A zambit.

Facem asadar cunostinta cu Marian, un roman plecat de 11 ani din Slatina, cu o romana care aducea cu limba vorbita de Raducioiu dupa un an petrecut in Italia. Cica jucase si fotbal cand a fost mic in aceeasi echipa cu Sabin Ilie.

In fine. Mariane, adu-ne ceva ce mananca oamenii astia pe aici. Ceva traditional. Sa vedem si noi cum ni se pare Andaluzia cu burta plina.

Pai … tostada! Asa sa-i ramana numele. Dar ce e aia? Paine prajita, baza pentru orice mic dejun veritabil sudist. Feliile mari, parpalite in graba pe ambele parti, se ungeau cu ulei de masline, se presara un praf de sare si se evaporau din farfurie cat ai zice peste. Asta este varianta de baza. Altii, complica un pic reteta, facand un fel de pan a la catalana – paine, ulei, sare si o rosie cu care freci felia la final. Usturoiul e optional, in functie de ce program ai in ziua respectiva. 😛

Vazand ca nu suntem incantati din cale afara, Marian al nostru pluseaza. Va dau salmorejo! Oameni buni, ceva s-a rupt acolo iremediabil. Acest salmorejo este cea mai mare binefacere a gastronomiei intr-o dimineata calda de vara. Intr-un piure de rosii se adauga ulei de masline, miez de paine, putin usturoi, sare si piper dupa gust, un strop de apa. Si se dau la blender. La final, in compozitia groasa ca un aluat de chec, se arunca o mana de jamon iberico taiat in cubulete cubulete si niste ou fiert taiat, la fel, marunt. Minunatia, lasata peste noapte la frigider, se intinde pe painea prajita. Pai vezi Mariane, incepi sa iti revii!

Hai adu-ne si niste jamon, ca plange masa. Jamonul iberico adevarat nu are nicio legatura cu ce se gaseste la noi in magazine. Carnea este inchisa la culoare, doar provine de la porcul negru (pata negra) – crescut in libertate si hranit cu ghinda. Trebuie musai sa vezi prin carne niste firicele subtiri de grasime, iar invelisul de la exterior (slanina) trebuie sa aiba un usor gust de iute/ranced. Un kilogram de jamon veritabil poate ajunge si la 200-300 de euro.

Langa jamon si salmorejo se pot strecura cateva bucatele de branza maturata (ceva intre telemeau si burduful romanesc) sau un pumn de masline, care sunt in Andaluzia precum semintele pe stadioanele romanesti. Un lucru interesant e ca maslinele sunt folosite pe post de covrigei sau alune si cand bei o bere.

Daca vrei un mic dejun mai usor, iti recomand churros – un soi de gogosi lungi, servite cu cafea cu lapte sau ciocolata calda. Churros-ul in stanga, cafeaua in dreapta si cu ziarul sub nas. Cam acesta este ritualul din prima parte a zilei pentru batraneii iesiti la bodega din colt. Urmeaza masa de pranz, despre care va povestesc intr-un articol viitor.

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!