Ce mi-a placut, dar si ce m-a deranjat la Istanbul
Stiu ca pare surprinzator, dar a fost prima data cand am ajuns la Istanbul, si in Turcia de altfel. Nu m-am simtit niciodata atras de destinatiile ultracomerciale. Daca vedeam in jur ca multa lume merge in Grecia, Turcia si Bulgaria, am zis pas, o buna bucata de vreme, acestor destinatii. Stati asa, nu-mi sariti in cap! Asta nu inseamna ca nu sunt locuri superbe in toate cele 3 tari, sa ne intelegem.
Istanbulul nu te poate lasa indiferent. Este un oras imens, contrastant, aici curat, doua strazi mai incolo dezordonat. Aici vezi oameni care de abia isi castiga traiul zilnic, mai incolo masini luxoase cu baskani trasi la 4 ace. Ai nevoie de 30-40 de minute de mers pe jos ca sa treci prin 3 zone total diferite. Daca in Sultanahmet, zona istorica a orasului – acolo unde sunt grupate Palatul Topkapi, Moscheea Albastra, Hagia Sofia si Bazilica Cisterna – totul este pus la punct, ajungi apoi in zona Eminönü, efectiv un bazar in aer liber – agitat si mai putin ingrijit, apoi treci podul Galata – ticsit de pescari – si ajungi la Turnul Galata, intr-o alta zona turistica a orasului. Apoi cartierul Besiktas, unde e si stadionul echipei cu acelasi nume, un loc mai elegant, unde ai putea spune ca esti intr-o tara occidentala.
Istanbulul este un oras aglomerat si agitat. Deci daca nu iti place atmosfera tip ca la piata, nu prea ai ce cauta acolo. In trafic, rosul si verdele semaforului au deseori aceeasi semnificatie, iar pietonul trebuie sa fereasca masina. Claxonul este principala arma in trafic a soferului turc.
Turcii sunt din cale afara de ospitalieri. Peste tot pe unde am mancat si am ajuns, am fost serviti si tratati excelent. Iar daca cel care te serveste mai tine si cu Galatasaray, si afla ca esti roman, Hagi, Lucescu, Popescu, Filipescu … esti fratele lui. Apropo, nu va aruncati cu capul inainte! Intai testati interlocutorul. Nu toti tin cu Galata, iar in Turcia rivalitatea este totala. Daca omul tine cu Besiktas, parola e Pancu. Daca tine cu Fenerbahce, e de ajuns sa spui ca nu-ti place Galatasaray si esti prietenul lui.
Mancarea in Istanbul este buna, spre foarte buna. Pentru mine, daca ar scoate total carnea de oaie din program, le-as da un 9 fara sa stau pe ganduri. Asa mai nimeresti cate un kebab facut cu 20% carne de oaie si restul vita. Suficient cat sa primeasca mancarea touch-ul acela de oaie, care nu-mi place deloc. La deserturi, nota 20. Sunt senzationale, dar foarte foarte dulci. Si apropo, la capitolul street food eu nu am vazut pana acum o tara care sa stea mai bine. Oriunde intorci capul este o carciuma. Iar preturile sunt bune la mancare. Cu 10 lire (aproape 7 lei), iti poti lua de pe strada un meniu format dintr-un fel de mancare (un kebab, sandwich cu peste, etc), un suc si poate si un mic desert. Iar la restaurant preturile sunt aproape ca la noi. Acum depinde si de restaurant si de felul de mancare. Chiar ma uitam surprins la un Starbucks, ca am platit 12 lei pe o apa, o limonada si un cold brew mic. Deci nu mori de foame sau de sete in Istanbul, orice buget ai avea.
Peste tot sunt moschei. Si cred ca de vreo 4-5 ori (teoretic este de 5 ori) pe zi este chemarea la rugaciune, la megafoane. Cand am auzit-o prima data, m-am speriat. Am zis ca incepe razboiul. Dar, treptat, te obisnuiesti, si aproape ca nu mai sesizezi cand are loc chemarea, mai ales daca te afli undeva la interior. Ca turist, asta poate parea o problema, pentru ca prima chemare este dimineata devreme, la rasarit, iar in prima noapte te vei trezi negresit. Trust me!
Orasul este plin de caini si pisici, de care turcii au grija. O sa vezi niste caini inalti, corpolenti, iar matzele sunt superbe, desi nu sunt mare fan al pisicilor. Si prietenoase, cu ochi iscoditori. Un pic sa le bagi in seama si au inceput sa cerseasca atentie. Cu toate ca sunt peste tot, cainii nu sunt deloc agresivi.
In multe zone ale orasului vei vedea politisti si jandarmi, multi dintre ei echipati in civil, doar cu o vesta pe care scrie Polis sau Jandarma. Dar si militari si vehicule militare, gata de interventie, in cazul in care situatia o va cere. La intrarile in hoteluri, mall-uri, bazaruri, statii de metrou, sunt porti de scanare, ca sa nu intri cu ceva care ar putea sa explodeze.
Ce sa va mai spun? Este orasul de unde sa cumparati mirodenii, baclava, rahat, aur, esarfe, produse artizanale, diverse tesaturi, samd, pe saturate. Totul se negociaza, mai ales in bazar. Si mare atentie la preturi, acestea difera mult de la cartier la cartier. Va dau un mic exemplu – sucul proaspat de rodie, care imi place la nebunie. In zonele turistice platesti 10-12 lire (7-8 lei) pe un pahar, in timp ce pe stradutele de langa Moscheea lui Suleyman am dat doar 2 lire (1,35 lei) pe acelasi pahar de suc. Mi-am luat piper rosu din bazarul de condimente. Acolo era 190 de lire kilogramul (127 lei), in timp ce in Grand Bazar era 440 de lire kilogramul (300 lei).
Ce sa va mai spun? Pe strada foarte multi barbati, la fel in mijloacele de transport in comun. Multe femei cu fetele acoperite, ca in toate statele islamice. Nu se pune (inca) mare accent pe moda. Predomina negrul, griul, bleumarinul, cum era la noi acum 10-15 ani.
O sa va mai povestesc in zilele viitoare si ce am facut si ce am vizitat in cele 4 zile petrecute la Istanbul.
29 Comments
-
-
Ionut
Buna! Se poate plăti cu cardul aproape peste tot, pana și in bazarul de condimente, dar trebuie sa ai și cash, de preferat euro ca sa poți ieși in câștig atunci când schimbi acolo in moneda lor.
-
-
vicky
Nuuu ….platiti cash in lire .dolari sau euro !am fost acum saptamani si nu stiu Mihai unde a vazut atat de multa mancare ???? este putina si mai ales shaorma. Istambul este un oras aglomerat dar tern….eu nu voi mai calca vreodata pamant turcesc !!!
-
Miha
Eşti sigura ca ai fost la İstanbul? 🤔
-
Diane
Despre Istanbul poti sa spui orice , dar ca este tern? Esti sigura ca ai fost la Istanbul? 😉
-
-
lili
mai bun e schimpul valutar aca ai dolari americani decit euro
-
Ramonel
Schimbati banii in euro sau lire Turcesti..credeti.ma este mult.mai bine..si iesiti in castig..
-
-
Gabriela
Buna! Noi scoteam bani de la bancomate pentru ca in bazar scoti niste preturi mult mai.mici daca platesti cash. Chiar si la jumatate.
-
Adriana
Bună! La bancomat se va încasa un comision destul de mare, nu mai știu exact cât, dar considerabil. Acum un an, în luna august am platit cu cardul pentru o pereche de pantofi dintr-un magazin f prezentabil și dintr-un cartier respectabil. Pentru o singură tranzacție cu cardul mi-a fost reținut un comision de aproximativ 30 lei, iar după am avut nenumărate tentative de fraudă pentru niște plăți nejustificate pentru că se pare că deși am folosit cardul doar acolo pe toată perioada șederii mele de o săptămână, a fost clonat și tot încercau să facă ceva achiziții cu el. Noroc că am avut setată o opțiune bancară care la orice plată trebuia să îți dai confirmarea printr-un cod primit pe telefon. Așa că mare grija !
-
-
-
raluca
Daca ai fi fost acum 10 ani la Istanbul ai fi vazut ca pe strada erau si foarte multe femei, foarte putine in gri sau negru sau cu fata acoperita, cele mai multe imbracate foarte elegant, iar tinerele care purtau capul acoperit, foloseau baticurile acelea ca pretext, ca accesoriu mai mult, la pardesie colorate. Iar grupurile de tineri erau foarte interesante: compuse din fete cu fusta pana sub fund, si altele cu baticuri colorate si pardesie, de mana cu baieti cu care se mai si pupau, radeau si glumeau foarte degajati… Si nu erau turisti, erau liceeni… Acum, nu mai vezi asa ceva sa dai cu tunul 🙁
-
Mika
Foarte multă pilitie și în stațiile de metrou astfel încât te simți în mare siguranță!
-
ralyca
Mi-a placut partea cu moscheea. Noi am patit asa in Antalya, eram chiar langa ea si se intunecase, cand a venit ora si a inceput sa “urle”, au zburat toti liliecii care erau acolo, m-a luat frica de nu stiam cum sa plec mai repede! ☺
-
Alexandru
Salutare Mihai. Nu ai spus nimic despre transportul în comun din Istanbul. Cat costa, cum ajungi, sau mai bine cu ce ajungi de la aeroport în centrul orașului, la atracțiile turistice de acolo…. etc. O seara frumoasa
-
Nicolae
Salutare Mihai.
Permite-mi sa te contrazic (sunt foarte multi care spun acelasi lucru despre cum se circula in Istanbul).
Am fost de cateva ori in Istanbul numai cu masina personala. Deci stiu din experienta: se conduce SUPER OK in Istanbul. VERDELE E VERDE iar ROSUL e ROSU la semafor, adica se respecta cu strictete culoarea si semnificatia culorii !!!!!.
Iar pietonii CHIAR AU PRIORITATE LA CULOAREA VERDE !!!!
Deci cei care vreti sa mergeti cu masina in Istanbul, mergeti fara GRIJA !!. Se conduce extraordinar . (e adevarat se circula putin mai
repede, dar nu exagerat). Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar toti cei ce spun ca in Istanbul se circula haotic, probabil ca fac doar 5 km pe zi!
Sa auzim de bine !-
ana
in general e foarte aglomerat, nu prea e nimic ok. oricum, cred ca autorul se referea la pietoni. acolo nu exista conceptul de pieton, soferii sunt mult mai nesimtiti decat cei din romania, ceea ce e destul de greu. aproape niciun sofer nu acorda prioritate, aca ca pietonii trebuie sa fie cu ochii in patru.
-
-
-
Raicu
Buna ziua. M-am gandit sa scriu un scurt review pentru calatoria noastra la Istanbul asta pentru ca am vazut ca tu ai transmis despre turci ca sunt foarte ospitalieri.
Nu stiu daca tu ai avut noroc sau noi ghinion 🙂 insa la noo situatia a fost cu totul alta si mi-a lasat un gust amar.
Istanbul este minunat, nu ai cum sa te plictisesti cateva zile tocmai pentru ca au o cultura diferita fata de noi si ma gandesc ca cine viziteaza locul doreste sa afle cat mai multe si despre ei.
In ceea ce ii priveste pe turci, noi efectiv eram trasi de maneca sa intram in restaurante ( erau tot felul de chelnari afara) care insistau foarte mult.La restaurant cand iti aduceau nota de plata insistau foarte mult si pe aspectul ca serviciile nu sunt incluse si sa nu cumva sa pleci fara sa le lasi tipsul.
La alt restaurant am fost efectiv inselati pe fata, dubladu-ne nota de plata si prefacandu-se la sfarsit cand am cerut lamuriri ca nu inteleg engleza… asta dupa ce la inceput el ne facuse recomandari chiar in engleza… as putea continua tot in stilul acesta. Sfatul meu pentru cei care merg este sa aiba foarte mare grija la oamenii de acolo, altfel orasul este deosebit!-
Iulian
La fel am patit si eu. Turcii sunt niste negustori care vor sa te-nsele peste tot. Mi-am format aceasta parere dupa ce am facut un circuit in Turcia de aproape 2 saptamani cu 10 ani in urma (nu cred ca si-au schimbat mentalitatea intre timp). Imi aduc aminte ca in Marmaris, am fost la un restaurant unde am primit initial un meniu fara preturi, iar ospatarul ne-a spus ca el stie toate preturile si ca putem sa-l intrebam pe el 😊. Ulterior, dupa ce am cerut inca o data un meniu cu preturi, ne-a adus unul. Si in Istanbul am avut situatii asemanatoare. Asa ca mare atentie cu turcii.
-
-
Alexandra
Ba se circula haotic! Când se blocheaza autostrada toți opresc pe banda de urgență și dau cu spatele să poată schimba direcția de mers! Așa ne-au lovit masina anul trecut! Și ce credeti asigurarea pe care o cumparați la vama ( obligatorie) nu va foloseste la nimic. Mare firma ..nu dau nume te trimit din Turcia la asigurarea din Romania si vice-versa pâna te saturi. Suntem calatori prin Europa de mulți ani ( acum 3 ani am facut 10.000 de km cu mașina si cortul în Spania,Italia,Franța,Portugalia și UK ) însa nicăieri nu am vazut balamuc ca în Istanbul.
-
Irinel Dobrisor
Salutare! Sunt un fan infocat al acestui oras pe care il vizitez inca din 1990. Am retrait in cateva minute de citit, starile si bucuriile pe vare le simt de fiecare data cand sunt acolo si pot spune ca este casa mea acolo, nu Ploiesti.In desele mele drumuri am acumulat tone de poze si informatii folositoare incat m-am decis sa scriu un jurnal de calatorie si un ghid complex al orasului Istanbul, care contine peste 130 de obiective turistice, restaurante si street food, shopping, distractie, hoteluri, si sunt sigur ca nimeni nu a mai scris de o asa amploare. Prin ceea ce am scris, vreau doar sa-i dau turistului posibilitatea de a alege din multitudinea de obiective turistice descrise in ghid, fie ca este pasionat de tururi religioase, biserici ortodoxe sau moschei, shopping, istorie, plimbare sau arta culinara. Am descris aici si cum am ajuns sa fac cununia religioasa la Istanbul din dragoste pentru aces oras si poate voi inspira aceleasi sentimente si altora ce vor sa aiba o nunta exotica si cu amintiri pretioase. Din pacate datorita faptului ca acest ghid contine foarte multe poze, cam doua per obiectiv, plus cununia religioasa, case otomane si altele, publicarea lui necesita sume mari dupa spusele editurilor, sume din buzunarul meu pe care nu-i am…sau mai exista o forma mai ieftina de a plati 350 euro si a scoate cartea in cca 5 exemplare si de a cauta sponsorizare pentru restul de 150-200 buc. Va rog frumos si nu ma refer doar la pasionatii acestui oras, pasiunea vine citind, daca ma puteti ajuta sa-mi duc visul pana la capat si de a-mi putea impartasi informatiile stranse in acesti ani si cu altii. Orice mic ajutor sau sfat este bine venit. Ma puteti contacta pentru un draft al cartii la numarul 0749100523, pe FB “Irinel” sau la adresa de email ireedeejay2@yahoo.com. Imi cer scuze dlui. Jurca dacaam intervenit in frumoasa lui poveste si cred ca stie si dansul ca daca esti fascinat de un oras, faci tot posibilul sa-l promovezi si sa le arati si altora minunatiile lui. V-as ruga frumos sa nu stergeti acest comment, poate gasesc pe cineva care m-ar putea ajuta cu acest ghid sa il public. Multumesc frumos si drumuri line!
-
Saintclaire chismorie
……..am locuit 5 luni in istambul ……turcu i tot turc….Istanbulul oras frumos……dar ospitalieri ….de loc …ți ar lua și pantofi dacă ar putea ….intrii in bazar cind pui mina pe o pereche de blugi îți da peste mina….am intrat intr un magazin de bijuterie….am încercat sa negociez la preț la care auzind ca vorbesc romineste cu ceilalți care am fost ….a ieșit de după tijgea și m a scos afara din magazin bă mai mult mi a și tras un picior in fund…..asta la Edirne…..am chemat poliția și am fost dus la poliție să fac raport cind a fost chemat proprietarul magazinului cel care m a scos afara ……s a Așezat linga mine și m a luat cu …”arcadas”….tu nu ești prietenul meu ……a început cu tot felul de scuze sa spună pina la urma ca am voit sa fur din magazin…..cita impertinenta și ce “ ospitalieri”…….am spus …nu eu vreau raport …..ca dacă fac raport pe el o sa l aresteze…..ca el nu a știut ca eu sunt cetățean american a crezut ca sunt romin……..mergeți in alta țara da nu acolo……multumesc .As avea multe de spus cit am trăit printre ei
-
Vali
Din cate am bantuit si eu prin Stambul, spun ca e cel mai bine cu cash. Aproape nu conteaza ce valuta (Dolari. Euro, LIre sterline) dar si Lei, nu prea e diferenta. Peste tot se negociaza pretul, chiar si in alimentara. In bazar e ceva normal sa negociezi de la 150 de dolari, la 50 de dolari sau chiar mai ieftin.
La Basilica Cisterna sigur nu am putut plati cu cardul (dar au trecut ceva ani de cand am fost). -
Nichitov Mircea
Cea mai profitabilă variantă de plată în Istanbul este lira turcească. E foarte adevărat că, pt cei care au acasă încasări în alte valute ($,€,£), e foarte avantajos să schimbe acolo în Tl. Dara dacă nu aveți încasări în aceste valute, nu vă apucați să schimbați lei în acele valute, ca apoi să schimbați iar la Istanbul în TL. Cât despre retrasul de la bancomat în Turcia, dacă nu aveți un pachet bancar special pt călătorii, veți pierde mult. Cumpărați lire turcești din România, e f avantajos (aproximativ 0,82 lei/1TL).
Cât despre bucătărie, este cea mai diversificată pe care am văzut-o (nici eu nu sufăr aroma de oaie), doar că trebuie să vă faceți temele puțin de acasă. Istanbulul este uriaș, și, dacă doriți experiențe culinarede neuitat, ar trebuo să vă documentați puțin, și să mergeți “la sigur”.
Distracție plăcută celor carese pregătesc de vacanță acolo! -
Bogdan
Interesant cat de multi isi dau cu parerea fara sa aiba habar despre ce e vorba. Multi au fost odata timp de 3-4 zile si cred ca au inteles cum e cu orasul asta.
Putini dintre comentatori au subliniat adevarata fata a orasului. Da, traficul este foarte aglomerat, dar comparativ cu Bucuresti, se circula bine! un singur exemplu, de la Buyukcekmece care e cumva limita metropolitana, pana in centru la Aksaray (cca. 55km) nu am facut niciodata mai mult de 45 minute, exclusiv pe D100 (echivalentul DN1 al nostru), in timp ce, de la Otopeni pana la PIata Victoriei, drum de 14km se face poate mai mult in unele zile.
Da, soferii sunt grabiti si nu dorm la semafor. dar fara grija, au si ei camere si radare cat cuprinde!
Cat despre cei care isi fac griji pentru pietoni sa se uite mai atent cum unii se arunca sa traverseze pe rosu. In rest , asa cum spunea cineva, Verde e verde si Rosu e ROSU!
Despre haine si lifestyle iar se pot spune multe. In oras sunt zeci de mall-uri , cu branduri pe care noi din Romania le vedem doar in reviste. Si nu e adevarat ca turcii se imbraca in culori terne, gri. Aia sunt ARABI, ajunsi in principal din Siria, dar si din Irak, Libia sau alte tari arabe.
Turcii in schimb (si in special fetele tinere) sunt foarte cosmopolite – doar ca pe ele nu le vedeti in centru la marele bazar! pentru asta trebuie sa mergeti in Atasehir, Sisli, sau Maltepe. Sigur, au si ei multi practicanti! dar femeile turce poarta doar materiale fine si ingrijite impecabil!
Alt lucru interesant… daca oriunde te uiti vezi o moschee, la scurta, la fel de bine poti vedea o universitate sau un spital – ceea ce nu se poate spune de exemplu despre Romania unde bisericile se tot inmultesc, in timp ce guvernul inchide scoli, gradinite, spitale…
Si, in timp ce la noi parcurile se betoneaza, la ei zonele verzi se conserva si se dezvolta.
Cat despre partea negativa… exista, evident! Ca orice negustor, turcul incearca sa faca bani (uneori, mai multi decat ar trebui) , dar niciodata nu te fura pe fatza, ca vanzatorii din Romania. Daca esti atent la ce primesti, daca cunosti cat de cat piata si cunosti valoarea lucrurilor, nu ai cum sa fii pacalit! Sigur, exista si riscuri daca-ti bagi nasul unde nu te priveste te miroase ca esti strain si ti-o furi, indiferent ca esti arkadas roman sau american sau neamt…
Apropo de care… niciodata dar NICIODATA nu mi s-a intamplat sa se poarte negustorul urat cu mine doar pentru ca m-a vazut strain (si in niciun caz pentru ca sunt roman). In fond, daca omul vede ca ii respecti casa , te respecta la randul sau ca client – mai ales daca te straduiesti sa rupi cateva vorbe de salut in limba lui!Foarte de acord cu autorul, este un oras foarte contrastant, chiar saptamana trecuta am vazut asta – doua strazi paralele, una cu fatade renovate, plina de terase cu scaune din catifea si mese din lemn masiv. Pe cealalta, fatadele aratau dezolant,cu scari de fier pe care nu se mai vedea vopseaua, rufe intinse la uscat peste strada si refugiati stand pe jos pe trotuar , insirati in lungul strazii . Izbitor ca intr-un film de Kusturica.
In final, un articol bine scris – bravo d-lui Jurca ! – pentru cineva care nu l-a mai vizitat, Istanbul poate parea coplesitor. Insa, cu bunele si relel ei, este o mare metropola, care isi poarta cu demnitate blazonul de fosta capitala de imperiu – ceea ce nu pot spune despre alte capitale de foste imperii…
-
Andreia Lupuca
Eu as dori sa stiu care sunt zonele scumpe…unde gasesti altfel de oameni.Cum ar fi restaurante si magazine in care merg vedetele din turcia.multumesc
Amy
Buna! Si eu urmeaza sa merg la Istanbul peste 2 saptamani si mi-a prins bine articolul tau. Am insa o intrebare: se poate plati peste tot cu cardul? Banuiesc ca ai uitat sa mentionez si acest aspect, iar eu sunt curioasa sa aflu, pentru ca in majoritatea tarilor in care am fost, am ales aceasta metoda de plata.
Multumesc! 🙂