Ski in Sölden, Austria. Cum stii cat ai skiat intr-o zi, plus impresii despre partii

Cabinele gondolei Gaislachkoglbahn din Soelden sunt inscriptionate cu mesaje haioase in mai multe limbi. Pe una dintre ele scrie chiar in romana – “La noi, Franz este cel care cerne zapada”. Ieri, am aflat si cine este Franz. Unul dintre baietii care noapte de noapte pregatesc partiile din Soelden cu ratracul, pentru ca turistii sa aiba a doua zi un mare zambet pe fata.

 

M-am dat 41 de kilometri intr-o zi

In Austria, si nu numai, exista un sistem genial. Se numeste skiline.cc. Mai precis este un site. Trebuie doar sa te inregistrezi la ei, apoi sa introduci seria ski-pass-ului tau. La finalul zilei vei afla pe unde ai haladuit toata ziulica. In afara de ce ai mancat si cu cine te-ai intalnit, skiline iti spune cati metri ai urcat in total (altitudine), cate ski lifturi ai folosit, cat a durat o coborare, cate si mai cate. Inginerie, nu altceva.

Si uite asa am constatat cu surprindere ca am reusit in aproape 4 ore sa parcurg pe placa aproximativ 41 de kilometri, folosind 13 lifturi.

Cu siguranta ca lista de mai sus nu va spune nimic. Dar cand punem totul pe harta, lucrurile incep sa se lege.

Nu mai zic ca exista pe partii mai multe camere fixe, in fata carora te poti poza. Iti aranjezi frumos parul, scanezi ski-pass-ul ca sa stie camera in ce cont trimite pozele, apoi ai 7-8 secunde in care te asezi la cadru. Pac, poza! Iar tu o poti vedea/descarca/share-ui din contul tau.

 

Despre partiile din Soelden

Nici daca ti-ar da cineva bani, nu prea ai avea ce spune de rau despre majoritatea partiilor din Austria. Cred ca am gasit doua portiuni de 20-30 de metri cu cateva pietricele iesite la suprafata, iar acelea erau mixte (masini si skiori) – doua locuri unde se intersectau partia si un drum forestier. In rest, totul glantz.

Aproape jumatate dintre partii sunt albastre (de incepatori). Urmeaza vreo 45 de kilometri de piste rosii si aproape 30 de kilometri de partii cu grad sporit de dificultate (negre). In total, 146 de kilometrii de partii, deserviti de 33 de lifturi. Cel mai mare lift este gondola de 30 de persoane, care ajunge la cota 3.000, la restaurantul Ice Q, unde s-au filmat cateva secvente din James Bond 007 Spectre. Le gasesti pe toate aici. A, sa nu uit. In mai toate gondolele, dar si in zonele publice exista WiFi si este gratuit.

Cel mai mult imi plac partiile de viteza. Si sunt (cel putin) doua care iti taie rasuflarea. Nu sunt foarte inclinate, dar suficient cat sa prinzi viteza mare si mai faci si 2-3 cristiane daca ai chef. Liniile drepte lungi sunt intrerupte din cand in cand de un viraj la 180 de grade. Si iar linie dreapta, si tot asa.

Am vizitat si un centru de prim ajutor, dotat cu paturi pentru cei care isi rup una alta pe partie. Exista si elicopter gata sa preia orice accidentat in cel mult 5-7 minute.

 

Nebunia de pe ghetar, la 3.250 de metri altitudine

Chris, prietenul austriac cu care am snowboard-it azi, este un tip pe la 40 de ani. A fost la viata lui, printre altele, instructor de ski. Acum este manager la Area 47 (vezi aici), un senzational parc de aventuri in aer liber, unde e musai sa merg la vara. Dupa ce am facut cateva coborari si a vazut ca ma tin bine dupa el, Chris mi-a facut damblaua si m-a dus pe ghetar. La peste 3.000 de metri altitudine.

Dragilor, dupa ce iti spune omul in ultima gondola ca trebuie sa tinem aproape unul de altul, pentru ca ma pot pierde din cauza cetii, si ca daca am iesit de pe partie sunt sanse mari sa cad in crevasele de 50-60 de metri, parca te-ai intoarce tot cu gondola.

La 3.250 de metri, pe viscol, peisajul este apocaliptic. Termometrul pare ca a inghetat si el la -18.2 grade. Din cauza vantului puternic de afara, temperatura resimtita poate fi de -35…-40 de grade. Imi prind mai repede ca niciodata legaturile, imi fac o cruce imaginara si pornim prin zapada afanata. In 3-4 minute aproape ca ti se inclesteaza falcile din cauza frigului si a ninsorii care te plesneste peste fata. Deja parca nu mai e fata ta. Ai impresia ca ai ceva aplicat pe fata. Nu iti mai dai seama daca fata e aspra de la barba, sau sunt ace de gheata. Toata coborarea, de pe ghetar pana jos in Sölden, are aproximativ 15 kilometri. Fiindu-mi frica sa nu imi inghete fata, ne oprim la cota 2.700, in barul unde se strang toti sportivii cand are loc prima etapa de Cupa Mondiala la Ski din calendarul competitional (luna octombrie). Prima grija a lui Chris este sa mearga la baie pentru a se privi in oglinda. Cica la inceput simti ca te ustura fata de la frig, apoi nu mai simti nimic, iar nasul si zonele foarte afectate de degeraturi se albesc. Este momentul in care dauna este totala, iar pielea nu se mai reface niciodata. Am scapat de data asta. E momentul pentru o bere si cateva barfe despre skiorii si mai ales skioare celebre. Lindsey Vonn este superba … dar Julia Mancuso o intrece …