Toamna 2018. 6 City-Breakuri pe care le-as rezerva imediat
Toamna e o perioada excelenta pentru a calatori in multe colturi ale Europei. E drept ca in Rusia, tarile nordice, prin nordul Poloniei, tarile baltice, chiar si Marea Britanie, experienta poate fi serios estompata de vremea tot mai rece care se lasa mai ales dupa jumatatea lunii octombrie.
De ce spun ca e bine sa calatoresti in octombrie, in noiembrie? Unu la mana, biletele de avion sunt din ce in ce mai ieftine, pentru ca cererea scade. Nu ai cerere pentru bilete de avion, nu ai o cerere exagerata nici pentru cazare, deci preturi mai bune la hoteluri si apartamente. Copiii sunt la scoala? Automat nu e atat de agomerat, deci mai putina lume in vacanta. Ca in orice, exista avantaje si dezavantaje. Important este ca primele sa le depaseasca pe cele din urma, iar la final, cand tragem linie, sa fim pe plus.
Am facuti astazi o lista de city-break-uri pentru aceasta toamna. Am incercat sa prind zilele de sambata si duminica la destinatie, ca sa potriveasca intr-o mare masura cu programele celor mai multi dintre noi. E drept, ca in multe cazuri, nu exista legaturi bune pentru city-break-ul perfect, vineri seara cu duminica seara, sa zicem. Iar preturile pot fi un pic mai mari, pentru ca e week-end. Asa puteam sa caut vacante marti-joi si dadeam cel mai mic pret cu putinta, sau va recomandam 14 zile la Vilnius. Glumesc!
In al doilea rand, tarifele pe care le veti vedea sunt valabile in momentul in care am facut cautarile, ele fiind dinamice, adica se pot modifica in functie de cerere si oferta, de apropiere de data plecarii, etc.
Iar in al treilea rand, preturile sunt pentru avion si hotel, pret de persoana. Care e ideea de la care am pornit? Cei de la eSky.ro au o optiune foarte avantajoasa, zbor + hotel. Daca biletele de avion si cazarea sunt rezervate simultan, pretul final platit pentru pachet poate fi si cu 30% mai mic decat cel platit daca am cumpara separat biletele si am rezerva hotelul. Verificat de mine, concret, si va voi arata si in exemplele urmatoare.
eSky.ro este una dintre agentiile online de travel de top din Romania. Activa pe piata locala din 2009, aceasta este parte a grupului eSky, prezent pe 34 de piete din Europa si America de Sud. eSky ofera servicii complete de travel: bilete de avion, hoteluri, zbor+hotel, inchirieri masini si asigurari de calatorie. Iti poti oricand configura o vacanta pe eSky.ro, sau poti apela la consultantii acestora, care te vor ajuta sa ai vacanta perfecta.
Acestea fiind spuse, sa trecem la calcule, cu calendarul langa noi.
Marsilia, 112 euro, 3 nopti
Coasta de Azur dintr-o alta perspectiva. Probabil ca ati aflat, daca nu, va spun eu acum, avem cursa directa Ryanair din Bucuresti catre Marsilia, al doilea oras ca marime al Frantei. E o destinatie insorita, un oras in care poti petrece lejer doua zile, fara sa te plictisesti. Zona din jurul portului este plina de restaurante si magazine si are acel aer de Mediterana. Muzeul de langa Vieux Port – MuCEM – Musée des civilisations de l’Europe et de la Méditerranée – este o adevarata capodopera moderna. Ma refer la partea arhitecturala. De sus, de la Bazilica Notre-Dame de la Garde, aveti o priveliste deosebita asupra orasului. Dar bate si vantul.
Iar daca doriti sa iesiti din Marseille, va recomand: Les Calanques, niste tarmuri stancoase care avanseaza in apa Mediteranei, Cassis – un sat pescaresc si pitoresc in acelasi timp, eventual Avignon.
Oricum timpul este prea scurt pentru un city break vineri – luni, caci asa se zboara. Am facut o simulare pentru perioada 23-26 noiembrie 2018, zbor Ryanair, cazare la un hotel de 3 stele chiar in centru, iar pretul este excelent – 112 euro de persoana, zbor + hotel.
Hotel Best Western Marseille Bourse Vieux Port – link city-break Marsilia
Alte hoteluri – link city-break Marsilia
Bergamo si Lacul Como, 160 de euro, 2 nopti
De ceva vreme am descoperit Bergamo. Ca multi dintre voi, traiam cu impresia ca Bergamo e doar un orasel provincial, langa Milano, unde aterizeaza companiile low-cost. Si atat. Insa surpriza pe care am avut-o cand am ajuns in oras a fost mare. Orasul vechi – Citta Alta – este superb si foarte bine intretinut. Situata la inaltime, pe un deal, fortificatia da impresia de loc de poveste, gratie stradutelor pavate cu piatra cubica si a localurilor chic.
Din Bergamo puteti ajunge usor la Lacul Como, in oraselul Lecco, iar de acolo aveti mai multe optiuni catre alte sate pitoresti de pe lac.
Am facut o simulare pentru perioada 5-7 octombrie 2018 (vineri dimineata – duminica seara), zbor cu Wizz Air, cazare la Hotel NH Bergamo de 4 stele, 160 de euro de persoana. Alte variante de zbor + hotel pornesc de la 85 de euro de persoana (vezi al doilea link de mai jos).
Hotel NH Bergamo – link city-break Bergamo
Alte hoteluri – link city-break Bergamo
Madrid, 168 de euro, 3 nopti
Din Italia ne mutam in Spania, in capitala Madrid. Cel mai domnos oras pe care la-m vazut in Europa, arhitectural vorbind. E o placere sa te plimbi pe langa cladirile impunatoare, perfect intretinute, cu fatade la care se vede ca s-a lucrat, nu gluma. Madridul este orasul muzeelor si mai ales al parcurilor. Gara Atocha e superba, o imensa gradina botanica la interior. Ca sa va convingeti, cititi articolul meu despre Madrid (link).
Am ales pentru acest city-break perioada 16-19 noiembrie 2018. Plecare vineri dupa-amiaza, retur luni seara. Hotelul este situat intr-o zona foarte verde a Madridului, aproape de raul Manzanares, la o plimbare la las catre centrul orasului. 168 de euro de persoana, zbor + hotel.
Hotel Acta Madfor – link city-break Madrid
Alte hoteluri – link city-break Madrid
Londra, 221 euro, 2 nopti
Apoi ar fi Londra, despre care nu o sa va povestesc acum, pentru ca gasiti la mine pe blog mai multe articole. Perioada aleasa este 9-11 noiembrie 2018, zbor vineri dimineata cu Ryanair la Londra, retur duminica seara. Am ales un hotel situat la 1 mila (20 de minute de mers pe jos) de Big Ben. Toata povestea, zbor + hotel, 221 de euro de persoana.
La alte hoteluri de 3 sau 4 stele, preturile incep de la 110 euro, insa sunt la 15-20 de kilometri de centrul Londrei, iar notele hotelurilor sunt foarte mici.
H10 London Waterloo Hotel – link city-break Londra
Alte hoteluri – link city-break Londra
Lisabona, 268 de euro, 3 nopti
Lisabona e o alegere buna pentru orice perioada a anului. Ultima data am fost in luna ianuarie, iar vremea a fost extra pentru o luna de iarna. Ziua erau 15-18 grade si nu cred ca am avut doua jumatati de zi cu nori. La final de noiembrie este chiar mai cald, iar la noi iarna bate in geam.
Daca mergi in perioada 22-25 noiembrie 2018 (joi – duminica), zbor cu TAP Portugal, ai 4 zile pline la dispozitie, plecare dimineata din Bucuresti, retur noaptea tarziu de la Lisabona. Am ales o cazare la un hotel de 4 stele, aflat la cateva statii de metrou de centru. Un hotel value for money – Turim Alameda (4*). Tot pachetul ar fi 277 de euro de persoana. Daca luam separat, biletul de avion este 191 de euro pe pagina companiei aeriene, iar hotelul l-am gasit cu 232 de euro, camera dubla, pe Booking. Si asta pentru ca am -10% reducere, fiind client Genius.
La alte hoteluri, pretul pentru acest city-break porneste de la 216 euro, deci fiecare isi poate alege ce cazare doreste.
Hotel Alameda – link city-break Lisabona
Alte hoteluri – link city-break Lisabona
Nisa (Coasta de Azur), 200 de euro, o saptamana
Nu o sa inteleg niciodata de ce Coasta de Azur este asociata numai cu lunile de vara. Am amici care ma intreaba – daca merg in octombrie in sudul Frantei e bine? E perfect! Chiar si in noiembrie prinzi vreme numai buna de plimbare. E drept ca nu mai faci plaja, dar vezi niste locuri care sunt foarte aglomerate vara.
Si ca sa dai 200 de euro de persoana pe o saptamana, cu zbor inclus si cazare intr-un Aparthotel, eu zic ca e pomana curata.
Daca aveti concediu, iata ce am gasit. Bucuresti – Nisa, zbor cu Wizz Air, 10-17 noiembrie 2018 (sambata cu sambata), cazare la Aparthotel Adagio Acropolis. E un loc dragut, simplu si curat, la cateva statii de tramvai de centrul Nisei, in care am stat acum vreo 4-5 ani.
Din Nisa poti face excursii de o zi catre Cannes, Antibes, Juan les Pins, Monte Carlo, Menton, Eze, etc. Am scris despre toate pe blog, doar sa cauti.
Aparthotel Adagio Acropolis – link city-break Nisa
Alte hoteluri – link city-break Nisa
* Blogul MihaiJurca.ro participa in campania de comunicare eSky Romania.
Leave a Reply