Udine, Italia. Pentru o seara de vara echilibrata, consumati Aperol Spritz si inghetata

[image name=line]

2012. Luna august.

Nebunia mea a fost sa bifez cat mai multe tari, in cele 9 zile de vacanta pe care le aveam. Punctul de plecare si finalul traseului, Praga. Apoi, cu o masina inchiriata din aeroport, am batut, rand pe rand: Frankfurt, Strasbourg, Munchen, Tirolul austriac, Udine (nord-vestul Italiei), Ljublijana (capitala Sloveniei) si Viena. Cu alte cuvinte, alta zi, alt oras. Partea funny a aventurii era ca nu stiam niciodata unde voi merge a doua zi. Planul se facea seara, la masa.

 

Iarba verde s-a uscat

Imi aduc aminte si acum satucul austriac in care am stat pentru o noapte – Kirchdorf in Tirol. Un loc desenat parca de natura, dupa planul arhitectului. Punem un rau? Punem. Mai avem nevoie de casute de lemn cu flori la ferestre, o biserica proptita taman in centrul satului, ditamai muntele pe fundal – Kitzbuheler Horn –  ca sa avem la ce sa ne raportam, “gazon” pe jos, papadii imprastiate alandala prin iarba, si un pic de padure.

Eh, Mihaita, mai pleaca tu de aici! Nu stiu daca ai avut sentimentul acela de “prea bine”. Toate iti merg ca pe roate si nu iti dai seama de ce. Doar n-oi fi tu mai cu mot fata de altii! Cam asa eram eu in ziua respectiva. Loc de basm, liniste, mancare buna, dar parca ma astepta ceva. Asa ca planul initial de a sta doua zile in Alpi, fu curmat brutal de ideea de a traversa Alpii. Vorba aia, sa ne trecem si asta in CV. Nu?

Zis si facut. A doua zi, la 9 dimineata, mogaldeata de masina – un Golf 5 de 80 CP, pe benzina – tare lenesa la urcare, ne astepta acoperita de o perdea de roua pe geamuri. Semn ca fusese racoare peste noapte. La … “bulivar” birjar! Directia Udine! Peste Alpi!

Nu voi insista foarte mult asupra drumului din Austria inspre Italia. Soseaua e ca in palma, serpuita, cu hauri ce se casca, cand in stanga, cand in dreapta, cu minituneluri cat sa nu iti cada bolovani in cap sau apa care vine de pe versanti, si cu un tunel de vreo 3 kilometri care face legatura intre Austria si Italia – Plocken Pass.

Ideea e ca in Austria, natura e imbracata intr-un verde crud. Dupa ce treci de cealalta parte a muntelui, in Italia, descoperi un peisaj care se aridizeaza cu fiecare 10 kilometri pe care ii parcurgi. Suntem in Friuli – Venezia Giulia, regiunea Italiei aflata la granita cu Slovenia. Un fel de Botosani al nostru, ca pozitionare pe harta.

 

Provola, adica branza afumata. Sau cascaval fumé

Si ajungem in Udine, oras caruia echipa de fotbal a orasului – Udinese – i-a dus mai bine faima in Europa. GPS-ul ne ghideaza linistit pe strazile orasului, catre hotel. Afara, un termometru indica 42 de grade. Masina, “doar” 38. Flerul si radioul, care mergea pe un post local, imi indicau 36 de grade. Exact acea temperatura la care, cand iesi din masina, transpiri instantaneu. Si te topesti.

Lasam masina la hotel, facem check-inul, schimbam randul de haine care se facusera una cu pielea si … la centru! Partea buna in Udine este ca zona centrala a orasului, zona veche, este aidoma unui dreptungi. Stii clar unde este. Il vezi din prima pe harta! Partea proasta in luna august e ca italienii sunt in vacanta si aproape totul era inchis pe la 4 dupa-amiaza. Ca se odihneau, ca nu erau prin oras, ca era prea cald afara, nu stiu ce sa spun. Dreptul lor la o viata boema! 😛

Zona centrala, in sine, nu e mare. Un castel (Castello di Udine), cocotat pe un mic delusor, o catedrala din 1200 si Piazza Liberta – considerata “cea mai frumoasa piata in stil venetian din lume” – sunt punctele de interes ale orasului. Asta la capitolul cultura si monumente.

Pe caldura aceea, si cu oboseala acumulata dupa 5 zile de condus si de schimbat locurile ca pe sosete, singura alinare pe care mi-o putea aduce cineva era un pahar mare cu gheata si lichid, nu conta ce, si ceva de mancare. In fond, nici nu ceream mult. Nu?

Sa te hotarasti unde sa te asezi la masa in Udine e o adevarata provocare. Si nu pentru ca nu ar fi buna mancarea sau nu ar arata bine locul. Ci pentru ca oriunde ai sta, ai ramane cu “regretul” ca te-ai saturat si nu ai apucat sa incerci si alte terase. Sunt restaurante de jur imprejurul pietei centrale, sunt mici osterii si trattorii pe stradute inguste si racoroase. Toate vand acelasi lucru: buna dispozitie si atmosfera tipic italieneasca.

Am ales o trattoria, unde, dupa vreun minut de parlamentari cu doamna care ne servea si nu prea “rupea” engleza, am hotarat, de comun acord, sa vorbim in romana. Gazda noastra era de prin judetul Alba, plecata in Italia de 8 ani.

Probabil ti s-a intamplat si tie. Sunteti doi oameni la masa, fiecare se hotaraste ce vrea sa manance, apoi, cand vine ospatarul, comenzile pornesc in limba lui Shakespeare. Si numai daca mai e ceva de ajustat – gen “hai sa luam si o apa mare” – se vorbeste romana la masa. Asa si cu doamna. Nu intelegeam ce inseamna “provola”. Toate pizzele aveau mozzarella, numai una continea “provola” si se cerea incercata. Si daca nu a reusit ospatarita sa ma faca in engleza sa inteleg ca e o branza afumata (cascaval afumat), iti dai seama ca romana i-a venit ca o manusa. Nu iti mai zic ca la setea care ma sleise de puteri, sticla de 1 litru de apa minerala parea ca se micsoreaza subit. A fost, cred, cea mai buna apa minerala pe care am baut-o vreodata. La sticla de … sticla si 36 de grade afara! Oioioi!

[wpsgallery]

Despre Udine cu dragoste

Pana acum ti-am obligat sa asculti trairile un sarman turist, care a tras de o masina care nu dorea nici in ruptul capului sa mearga cu mai mult de 30 de kilometri pe ora pe povarnisurile Alpilor. Dar despre Udine, chiar nimic?

Iti fac o marturisire. Nicaieri nu m-am simtit mai bine in Italia. Centrul pavat cu piatra cubica, in care – by the way – nu se freaca masinile in stanga si in dreapta ca pe la noi, magazinele cu produse artizanale (paste, ciocolata, gelaterii, masline, sicle de ulei, care mai de care mai abtibilduite), oamenii pozitivi si orientati, culmea :P, catre activitati firesti, te fac sa te simti ca un povestitor, ca un observator. Parca totul e amplasat pentru propria ta scena de teatru.

Pe stradutele inguste ale centrului, vezi, din loc in loc, masute precum cea din fotografia coperta a articolului. Cum sa nu te asezi? Cum sa nu te bucuri de o alta pauza binemeritata?

Si s-a lasat si intunericul. Intamplarea facea ca exact in acea seara era mare meci. Udinese, mandria locala, juca impotriva portughezilor de la Braga, in play-offul Champions League. Motiv perfect ca sa scoti plasmele in afara bodegii, sa imparti cu Aperol Spritz in stanga si in dreapta, si sa oferi chipsuri din partea casei. Doamne si domni, bine imbracati, stateau pe cuburile de lemn, puse drept in mijlocul drumului. Se poate socializa undeva mai bine decat in Italia? Eu zic ca nu.

Pe timp de vara, Aperolul – o combinatie de prosecco, aperitiv de portocale, gheata si un splash generos de apa minerala – este dumnezeiesc! Potoleste setea si dezleaga limba. Atat mi-a trebuit sa intru in vorba cu niste italieni si sa le spun, la insistentele lor, ca echipa mea preferata este Dinamo, clubul de unde venise (si intre timp si plecase) Gabi Torje. Moamaaaa…! “Grande giocatore”, “Udinese za best tim in za Italy …”. Am vrut sa le spun si ca Dinamo e “za best in Europe”, dar ma cam faceam de bacanie. 😛

Si uite asa au curs cele doua reprize ale meciului, terminat 1 la 1. Aveam sa aflu, peste o saptamana, ca in retur, bravii jucatori de la Udine au luat bataie si au gatat-o cu Liga Campionilor.

Una peste alta, Udine e un oras frumos si linistit. Nu trebuie sa faci din dorinta de a-l vizita un scop in sine. Dar daca ajungi prin zona, nu-l evita! Sub nicio forma. Stradutele comerciale le vei descoperi singur. La fel si inghetata!

Pot sa pun si un selfie inainte de final? Ca sa nu ma acuzati ca nu am fost acolo! 😛

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!